Blog de stiri. Rau si bun in Romania ori despre romani.

joi, 11 decembrie 2008

Am scăpat de carnea cu dioxină. S-a mâncat!


Autorităţile române raportează că doar o mică parte din cele 130 de tone de carne contaminată intrată în ţară a fost recuperată, în vreme ce restul cantităţii probabil că a fost consumată.

Toată carnea de porc din Irlanda produsă în perioada 1 septembrie-6 decembrie, precum şi produsele care conţin peste 20% carne şi grăsime de porc din Irlanda trebuie retrase de pe piaţă şi distruse în condiţii de siguranţă, a declarat preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş. „În şedinţa prelungită de ieri (miercuri-n.r.), în baza unui schimb de opinii şi în temeiul informării de către EFSA - European Food Safety Authority -, adică Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor, şi în baza informaţiilor oferite de Irlanda s-a stabilit redactarea unui material care a fost transmis de către Comisia Europenă la nivelul tuturor statelor membre şi el face referire la următoarele lucruri.

Carnea de porc din Irlanda produsă între 1 septembrie şi 6 decembrie va trebui retrasă de pe piaţă şi distrusă în condiţii de siguranţă.

De asemenea, produsele alimentare compuse, cum ar fi pizza, sandwichuri, sosurile din carne, ca şi produsele din carne care conţin carne de porc şi grăsimi provenite din Irlanda într-o pondere totală de până la 20% pot fi excluse de la retragerea de pe piaţă. Atât produsele compuse, cât şi produsele din carne care conţin carne de porc şi grăsime din Irlanda într-o pondere totală mai mare de 20% trebuie retrase de pe piaţă şi sechestrate“, a declarat Radu Roatiş.

Comisia Europeană este cea care atenţionează ţările membre asupra unui eventual pericol, statele neavând controlul asupra schimburilor comerciale efectuate între firme din ţările membre întrucât nu există vamă. În România, carnea contaminată din Irlanda a intrat prin intermediari belgieni, unguri, polonezi, autorităţile din ţara noastră neputând astfel verifica statul de origine a cărnii.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare au anunţat miercuri că peste 130 de tone de carne de porc contaminată cu dioxină au intrat în România în ultimele trei luni. Inspectorii sanitar-veterinari au descoperit că cele 133 de tone de carne provenite din Irlanda au ajuns în magazinele specializate din 27 de judeţe. În ultimele zile s-a constatat că 40 de tone de carne de porc au ajuns la Cluj, 70 de tone în judeţele Prahova, Vâlcea şi Bucureşti, şi încă 20 de tone într-un depozit central din Bucureşti. Deocamdată, doar câteva tone de carne din Irlanda au fost recuperate, restul cărnii bănuindu-se că a fost deja consumată de populaţie. Inspectorii sanitar-veterinari spun că populaţia nu este expusă vreunui risc, dar menţin decizia de a distruge toată carnea de porc din Irlanda care mai poate fi găsită.

Pentru a fi evitată o astfel de situaţie, producătorii români de carne de porc cer ca în magazine să fie afişată ţara din care provine carnea, astfel încât consumatorul să ştie ce cumpără, a declarat joi, pentru NewsIn, directorul executiv al Patronatului Român al Cărnii de Porc, Stanca Tudor. „Sunt ţări cum este Grecia, unde se afişează ţara de provenienţă. De doi ani cerem şi noi acest lucru, dar am fost refuzaţi pe motiv că e discriminare“, a spus reprezentanta patronatului.

4 comentarii
1 antiMonique 11-Dec-2008 22:07
corect
un titlu mai tare decit un banc!
raspunde

2 SCORPIO 12-Dec-2008 06:08
OF!!!!!!
Bine c-am scapat de grija!
Da` ne zice si noua cineva cum dreacu a intrat dioxina asta-n carne?
raspunde

3 ioan_plischi 12-Dec-2008 06:14
ea singura?
...
raspunde

4 Monique-Françoise 12-Dec-2008 08:36
Mi se pare o problema artificial creata,
acum in pragul Craciunului, cand tot taranul roman taie un porc, una dintre multele diversiuni cu care suntem bombardati mereu.
Orice am face, noi romanii le stam unora ca un ghimpe in ochi.

Niciun comentariu: