Pasagerii de pe Otopeni suportă preţuri năucitoare pentru o apă sau o cafea

Asocierea în care a intrat compania de stat îi aduce un profit lunar de 4-10 euro pe mp


Ministrul Ludovic Orban spune că se va face licitaţie sau se va renegocia contractul


Pasagerii de pe Otopeni suportă preţuri năucitoare pentru o apă sau o cafea
Pe Aeroportul Otopeni o sticlă de apă plată costă 80 de mii de lei vechi, la Budapesta şi la Atena este maximum un 1 euro, adică mai puţin de jumătate. Un capuccino costă la noi 115 mii de lei vechi, pe aeroporturile din Ungaria şi Grecia cel mult 1,5 euro. Lista poate continua, diferenţele rămân. V-aţi putea gândi că la asemenea adaosuri comerciale profitul Aeroportului Internaţional de lângă Capitală sunt imense. Greşit. Paradoxal, aeroportul câştigă sume ridicole de pe urma spaţiilor comerciale din interior. Firma care se foloseşte de cei 1.766 de metri pătraţi din interiorul aeroportului plăteşte pe lună doar 4-10 euro/mp. Între aeroport şi această companie există un contract de „asociere în participaţiune”. Pe româneşte, Aeroportul Henri Coandă vine cu spaţiul, iar firma îi dă un procent din profit. Doar 10% în cazul de faţă. Situaţia continuă din 1998, de când s-a semnat acest contract. Există însă acum şanse să se schimbe.

Potrivit unui document al Ministerului Transporturilor, valoarea spaţiului pe care aeroportul îl pune la bătaie în această afacere este mult mai mare decât aportul investitorului. Spunând că „într-adevăr, am observat că unele contracte sunt păguboase”, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, oferă două soluţii: „organizarea unei licitaţii sau renegocierea beneficiilor de care are parte aeroportul.”

10 la sută din totalul profitului pentru aeroport

Care este însă povestea din spatele majorităţii spaţiilor comerciale existente pe Aero­portul Henri Coandă? În anul 1998, s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune între C.N. Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti SA(CN AIHCB SA) şi SC Alpha Rocas SA, reprezentată de Saadeh Hardan. Aceasta din urmă este o societate care are mai mulţi acţionari, principalul fiind Alpha Overseas Holding, care deţine aproape 65 la sută din acţiuni. Restul de acţiuni este împărţit între C.N. Tarom SA, CN AIHCB SA, Alpha Airport Holdings şi Alpha Catering Services.

Potrivit acestui contract, încă în vigoare, dar unele prevederi s-au modificat prin semnarea unor acte adiţionale, Aeroportul Otopeni a intrat în această asociere aducând drept participare suprafaţa de 1766 mp - unde funcţionează mai multe spaţii comerciale – iar Alpha Rocas pune la dispoziţie întreaga logistică necesară pentru activităţile specifice. Contractul este perfect legal, deşi poate că nu ar fi fost rău – fiind vorba de o companie de stat – să se organizeze o licitaţie pentru o asemenea asociere. În acest mod, poate statul ar fi obţinut un profit mai bun şi nicidecum doar 10 la sută din totalul profitului sau plafonul minim garantat de 100.000 de euro pe an, cum se prevede într-un act adiţional semnat în anul 2005.

Ministrul Transporturi­lor este nemulţumit de contract

Potrivit unui document pro­venit de la Ministerului Tran­sporturilor, este posibil ca această situaţie să se schimbe. Astfel, la o solicitare a Aeroportului Henri Coandă pentru aprobarea prelungirii contractului, Direcţia Privatizare şi Postprivatizare ridică câteva semne de întrebare, subliniind că valoarea activelor cu care intră în asociere aeroportul este mai mare decât aportul investitorului. În aceste condiţii, ministerul solicită revizuirea cotei de profit ce ar trebui să revină aeroportului precum şi clarificarea altor aspecte insuficient fundamentate de către cei de la Henri Coandă.

Contactat telefonic ieri, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, ne-a declarat referitor la acest subiect: “Într-adevăr, am observat că unele contracte sunt păguboase. În cazul de faţă nu există decât două variante: organizarea unei licitaţii sau prelungirea actualului contract în urma renegocierii beneficiilor de care are parte aeroportul. În cazul renegocierii va trebui să se ţină cont atât de creşterea numărului de pasageri cât şi de preţurile pieţei”.

Opinia experţilor imobiliari

Potrivit materialelor prezen­tate în şedinţele AGA şi CA, în perioada 1999-2004, Alpha Rocas a plătit la bugetul Aeroportului Henri Coandă câte 100.000 de dolari anual. Asta înseamnă - nefiind vorba propriu-zis despre o chirie percepută pentru spaţiul total de 1.766 de metri pătraţi - că aeroportul a obţinut un beneficiu de 4,67 dolari pe metru pătrat pe lună. Începând cu 2005, Alpha Rocas a efectuat plăţile în euro, respectiv 153.222 euro în acel an şi 176.000 de euro în 2006. Anul trecut, Aeroportul Henri Coandă a primit de la această firmă în schimbul folosirii spaţiului total de mai sus 223.000 de euro, echivalentul unui beneficiu de 10 euro pe lună pe metrul pătrat. În contractul dintre cele două părţi se menţionează de asemenea că Alpha Rocas se obligă să plătească aeroportului o sumă minimă de 8.333 de euro pe lună în schimbul desfăşurării activităţii pe spaţiul de 1.766 de metri pătraţi din interiorul acestuia, echivalentul a 4,67 euro pe lună pe metrul pătrat.

În momentul de faţă, chiriile pentru spaţiile comerciale variază între 100 şi 200 de euro pe metrul pătrat în zona Magheru şi sunt de circa 35-50 de euro pe mp în cazul magazinelor mai mici de pe marginea bulervardelor sau a străzilor mai importante din Capitală. Chiriile la spaţii comerciale se negociază aproa­pe întotdeauna după vadul comercial, suprafaţa tota­lă închiriată şi maturitatea contractului.

Altfel spus, indiferent că în spaţiul închiriat va fi o farmacie, un sediu de bancă, un Internet Café sau un boutic, chiria va fi aceeaşi. După cum ne-au declarat câţiva experţi de pe piaţa imobiliară, în cazul unei chirii pe un aeroport cel mai important lucru după suprafaţa totală este traficul de pasageri, echivalentul vadului comercial în cazul unui spaţiu comercial cu deschidere la bulevard. În 2007, Henri Coandă a înregistrat un număr de aproape cinci milioane de pasageri, fiind de aşteptat ca în 2010 numărul acestora să ajungă la circa 6,7 milioane.

Directorul general al Aeropor­tului Internaţional Henri Coandă, Gabriel Ţară, nu a putut fi contac­tat până la închiderea ediţiei.

SURSA: gandul.info

Postat de Geo la 31.08.2008 22:02

asa se fac banii, nene. nu-i nici un risc, nu se fac cu trafic de arme, de droguri sau de fete, se fac cu smecherii d-astea ordinare, avand complicitatea politicienilor. "saadeh hardan", hait ? roman de-al nostru...

Postat de salam burlan la 31.08.2008 22:16

cum dreq mai orbane, contract din 2008 si tu il vezi ca nu e bun doar cand dau reporterii telefon cu rata care macane in mina? prin 2004 aveam zbor de pe otopeni, ma duc sa iau una mica pt tovarasa si o cola pt mine...cand mi-a spus donsoara cat costa am renuntat la cola si i-am luat doar cafeaua la tovarasa, ca fara e nagging si vroiam sa incep ziua bine.

Postat de pasager la 31.08.2008 22:18

din articol razbate pregnant grija fata de profitul mic al aeroportului si nicidecum indignarea fata de jumulirea nerusinata a calatorilor ; pentru profit mai mare,o jumulire mai intensa!

Postat de MARTIN LONDRA la 31.08.2008 22:45

kktiva pe el de aeroport jegos si insalubru~!asta este aeroport??nu va este rusine sa ii spuneti aeroport??mergeti sa vedeti mizeria din el,scaune,wc???la fel ca si baneasa,este un infect dee loc public!!de ce ma mai mir,cind tara este condusa de lichele si ipocriti,mafioti si neciopliti,securisti si fosti comunisti!!la ce te astepti cind te reprezinta ,basescu,mitrea,iliescu,vanghelie,mazare,geaona,berceanu,vacaroiu,hreb enciuc,nastase,mona musca,udrea.........etc?????

Postat de status la 31.08.2008 23:27

de evitat otopeniul din mai multe motive. si acesta e unul. altele: lipsa de transparenta in privinta modificarilor de orice fel. comunicare de regula dificila cu personalul de deservire. mafia taximetristilor. toalete mizerabile. necivilizatie la tot pasul. personal, voi evita pe cat posibil otopeniul. vin rar in tara. am de gand ca pe viitor sa vin si mai rar. cand nu voi mai avea pe nimeni in tara sunt sigur ca nu voi mai tranzita otopeniul. doresc profituri maxime firmelor cu locatii pe aeroportul din otopeni. ps. un pont care nu ma costa nimic: cu putina rabdare puteti sa beti o cafea sau un suc pe orice aeroport din europa mai bune si fara senzatia amara ca ati fost jegmaniti.

Şoferul neatent îl acuză pe Zamfir

Gheorghe Zamfir a fost victima unui accident de circulaţie, vineri, la numai câţiva paşi de locuinţa sa.

Artistul a fost acroşat de un Mercedes de culoare deschisă în timp ce încerca să-şi recupereze câinii care săriseră din maşină direct în stradă. În urma impactului, Zamfir a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt, fiind ajutat să se ridice chiar de către autorul accidentului. Văzându-l pe maestru că „merge împleticit“, unul dintre martori a sunat la 112, iar Zamfir a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, starea sa fiind stabilă, potrivit medicilor.

„S-a izbit de maşina mea“

Martorii oculari povestesc că muzicianul, care tocmai îşi parcase maşina, s-a speriat când unul dintre câinii săi a sărit direct în faţa unui Mercedes cu numere de Franţa care venea pe strada Constantin Disescu dinspre Calea Griviţei. Deşi şoferul a frânat, Zamfir a fost acroşat când „a încercat să vadă ce s-a întâmplat cu câinii săi“, spun oamenii. De cealaltă parte, autorul accidentului, Valentin Gherman, este convins că artistul „s-a precipitat şi practic s-a izbit de maşina mea“.

Deşi accidentul s-a produs vineri în jurul orei 12.00, şoferul acuzat de părăsirea locului faptei s-a prezentat abia ieri la Secţia 4 de Poliţie, pe motiv că „a aflat de la televizor că este dat în urmărire“. Asistat de vecinii curioşi ieşiţi pe balcoane şi de oamenii legii, Valentin Gherman a reconstituit pas cu pas accidentul în care a fost rănit maestrul naiului, Gheorghe Zamfir. Convins că, de fapt, nu a avut nicio vină, pe motiv că, „din punct de vedere tehnic, domnul Zamfir l-a lovit, Gherman susţine că a aşteptat poliţia „câteva ore la locul accidentului“.

„Am lăsat numerele de telefon la martori“

Valentin Gherman nu consideră că a fugit de la locul faptei. Mai mult, acesta spune că „şi-a lăsat numerele de telefon la martori“ şi a aşteptat să fie contactat de cineva. Legea însă îl contrazice. Potrivit articolului 77 din Noul Cod Rutier, şoferul era „obligat să nu părăsească locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, şi să nu modifice poziţia maşinii implicate în accident“.

Legea îi obligă inclusiv pe martorii prezenţi la faţa locului „să anunţe producerea accidentului la 112“. Aşa se face că şoferul va fi cercetat pentru vătămare corporală şi fugă de la locul accidentului, în timp ce Brigada Poliţiei Rutiere a declanşat o anchetă pentru a verifica modul în care au intervenit poliţiştii la locul accidentului.

CARIERĂ

Muzician, scriitor, artist plastic

Peste 120 de milioane de discuri vândute în întreaga lume. Aşa s-ar putea traduce cariera muzicală a artistului Gheorghe Zamfir, supranumit şi „Regele Naiului“. Muzicianul şi-a pus amprenta şi pe coloanele muzicale ale unor filme celebre precum: „Once Upon A Time in America“, „Karate Kid“ sau „Kill Bill“. În ultimii ani, Gheorghe Zamfir şi-a extins latura artistică şi în domeniul literar, dar şi cel al artelor plastice: a publicat versuri, o carte autobiografică, iar câteva picturi ale artistului au fost expuse în ţară şi în străinătate.

ARTIŞTI GERMANI DIN AUGSBURG LA HUNEDOARA

Foto grup, de la stanga la dreapta: Ioana Geier(mama mea), Siegfried Stiller, Silke Lühnen, Brane Roman, Cornelia Gebhardt.


ARTA ECOLOGICĂ SAU STRADALĂ, ARTA STRESULUI ESENŢIAL



În fierbintele „vânt african„ de august, pe simezele Hunedoarei, din grupul de plasticieni din Germania ( Augsburg), veniţi în schimb cultural sub egida Galeriei RO-GER-ART (manager Ioana Geier) - au expus pictori şi graficieni foarte diferiţi ca stiluri, însă – aşa cum am remarcat la vernisaj, având ceva în comun – mesajul artei lor. Este unul acut ecologic, subliniind şi angoasele şi speranţele omului actual – în diversitatea formelor de expresie dar sincretic fiind contestatare Fiinţa (trans) umană Heideggeriană transpare cu vehemenţă sau empatie colocvială - cerând comunicare elevată şi imperativul atitudinal faţă de suferinţele Naturii – recte ale omului în rezonanţă cu ea. Dacă abulia, autismul sau impactul traumatic se resimt în aceste lucrări, cel mai clar mesaj ne este adresat în sensul unei atitudini.



Artistul cel mai matur, negreşit, este maestrul Siegfried Stiller. El expune pe suprafeţe mari, aproape terorizante, o grafică a simbolurilor în „incinte suspendate” compozite, ce amintesc mişcarea suprearealistă dadaistă – ca registru al revoltei. Tehnica este complexă, aglomerată, cu elemente „ gematrice” şi silueta umană este explorată în proiecţii de figuraţie. Nudurile sunt expuse asociate în colaje, desenul reductiv conturat, personajul feminin fiind expus ca un cadru in care imaginea este răsturnată. În desen apar semne – simboluri ,ca nişte glife sau hieroglife, dând impresia unei abordări ezoterice. Se pot face tangenţe între arta sa şi Max Ernst sau Paul Klee, fără a fi vorba de manierism. Suprafeţe mari ce exercită o tensiune la percepţie, necesitând perspectiva ambientală simetrică. Stiller este un vizionar – grafica lui asimilând inclusiv modalitatea sculpturală.



Silke Luehnen este la extrema complexităţii lui Stiller ca teme şi execuţie. Tânăra plasticiană are obsesia terifiantă a unpor fiinţe-insecte sugerând metamorfozele kafkiene. Artista şi-a construit nişte personaje-simbol, amintind arta stradală, arta de celuloid şi a grafitti-ului dar şi a desenelor animate ori benzilor desenate.



Aceste personaje sunt redate pe fonduri cromatice fără degradeuri, în ipostaze umane, ele sunt înzestrate cu ochi imenşi, insectivori, parcă sunt nişte bizare fiinţe ale sub-naturii fosile. Un saurian ghimpat şi câteva grafici nonfigurative complectează un univers special, sufletesc, din care transpare trauma şi paradoxal o simpatie faţă de regnul animal. Aşadar o artistă a parabolei. Un calambur la îndemână privind-o pe Silke: la ea arta stradală – adică a strasse-ului nemţesc, refulează un şoc resimţit violent faţă de ostilitatea comportamentală. Iată de ce am amintit mesajul ecologist- psihic. Strasse - de la stress! Dincoace de această revoltă, arta ei hiper sensibilă, simplificând rafinament şi senzualism deloc nordic, este una de apărare a fiinţei, de rezistenţă faţă de suferinţa naturii UMANE. Personajele ei devin simple „linii cu ochi” iar abordarea este mixtă - acuzând artificialul, colajeria şi infantilizarea socială. Undeva adie Salvador Dali ca dealtfel, prin alte exprimări, şi la Stiller.


Cornelia Gebhardt este psihologistă iar arta ei este în acord structural cu ştiinţa-arta devine instrument de exprimare elevată a pshihicului uman reflectat. Gebhardt este un temperament artistic fragil, însă de o energie disimulată în tehnica execuţiilor, în travaliul morfo-cromatic ce accentuează feminitatea fără ostentaţie. Între ceilalţi artişti nemţi, poate e cea mai clasicizantă.



În fine, Brane Roman – artist german de sorginte sârbă, este un temperamental când desuet, când apt de rafinamente în care patosul se îmbină cu simbolismul subţire şi elegant al linilor lapidar traversate. Brane – etimon nominal slav al pădurii ( branişte, pădure de vânătoare la noi) – este integrat grupării din Augsburg nu atât prin simţire şi temperament efuziv, cât prin aderenţa la neo –expresionismul târziu german. Când infuzează în „turbionul” gross-contrast cromatic, amintindu-l pe Van Gogh- forme simbolice (mâna, cu predilecţie), Brane Roman exprimă foarte tensionat – impresionist - starea angoasei sus citate, dar şi atitudinea generică de ecologism. Întru totul, gruparea Augsburgeză este o solie a Comunicării elevate şi meritul scriitoarei şi managerei Ioana Geier, al Galeriei RO-GER-ART din oraşul german al Augustalilor, este de a fi intermediat un itinerar al deschiderii reciproce sub semnul generos al Artei. Cu atât mai mult edilii Hunedoarei merită şi domniile lor mulţumiri.

SURSA: Revista Agero

Maestrul Gheorghe Zamfir a suferit un grav accident rutier

Maestrul Gheorghe Zamfir a suferit un grav accident rutier sambata seara, in jurul orei 23:00 si se afla internat la Spitalul Floreasca. Starea sa este stabila.

Potrivit politiei, artistul iesise din locuinta sa din zona Garii de Nord si a fost acrosat de un autoturism, relateaza Antena 3.

Soferul care l-a accidentat pe Gheorghe Zamfir a fugit de la locul accidentului.

"Din primele date pe care le avem, se pare ca maestrul a iesit din curtea casei sale si a fost lovit de un autoturism de culoare alba, cu numere de inmatriculare straine. Incercam sa-l gasim pe conducatorul auto care l-a lovit pe domnul Zamfir", a precizat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

Maestrul Gheorghe Zamfir urma sa cante de Ziua Limbii Romane la Chisinau. Pana in acest moment, nu se cunoaste daca maestrul si-a contramandat sau nu vizita la Chisinau.

SURSA: Ziare.com

r e4a7a mq3

astazi, 08:33
Usurel, usurel

...ni-i omoara pe toti. Vom ramane cu Simona Suhoi si Anna Lesko.

ioenelescu

astazi, 11:06
masina fara matricula?

asta e dovada ca mafiile domnesc in Romania. Intimplarea face ca i s-a intimplat unei persoane publice. Cite cazuri asemanatoare nu s-or fi produs iar criminalii sint bine mersi, in libertate. Unde e politia si ce face ea, in afara de lua mita si de a-l vina pe saracul care a depasit viteza cu 5km pe ora? In asa tara vrea D-l presedinte Basescu sa ne intoarcem? Nici pentru 5.000 Euro pe luna...

Stan

astazi, 11:27
Mie mi se pare destul de clar ce drac si-a bagat coada in acest accident...

Gheorghe Zamfir era pe cale de a reprezenta elementul romanesc in Chisinaul ruso-comunistilor!
Nu pare foarte ciudat ca da peste el o masina fara numar?
Scoala KGB a produs destui monstri!


Ilie Moromete

astazi, 11:46

In cazul de fata cred ca monstrul este roman de al nostru, respectiv o beizadea sau un rrrom cu 500 kg tupeu. Bucurestiul este plin de astfel de monstri cu super masini. Politia nu poate sa-si definitiveze actiunile de interventie asupra criminalilor de la volan din cauza JUSTITIEI CORUPTE. Politistii ajung ei insusi victimele monstrilor beizadiste si rromi. Aici am ajuns.. am speriat toata Europa, nu este cazul sa mai vina kgb-istii.

Şocant: referendum pentru autonomia secuilor, în ajunul Zilei Naţionale

Conducerea Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) a anunţat sâmbătă, la Sfântu-Gheorghe, Covasna, că se va adresa în scris consiliilor locale din Secuime să organizeze referendumuri oficiale în data de 30 noiembrie, în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, transmite corespondentul NewsIn.
Preşedintele CNS, Izsak Balas, a declarat, sâmbătă, după şedinţa Comisiei Permanente a Consiliului, că vor înainta Parlamentului României statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc ca şi iniţiativă legislativă cetăţenească, după urmarea paşilor legali, iar potrivit legii organizarea unui referendum în această situaţie este obligatorie. "Pentru data de 30 noiembrie cerem un referendum necesar înaintării în Parlament a unei iniţiative legislative care propune şi modificarea limitelor administrativ teritoriale ale judeţelor, iar referendumul trebuie făcut înainte de depunerea acestei iniţiative legislative. În 2005, Comisia Legislativă a Parlamentului a avizat negativ această iniţiativă legislativă şi printre motivele invocate se specifica şi că modificarea delimitării teritoriale a judeţelor se face numai prin lege şi prin consultarea populaţiei, respectiv referendum. Atunci nu era o consultare a populaţiei, de aceea trebuie să cerem consiliilor locale să organizeze acest referendum", a declarat preşedintele CNS. Izsak Balas a mai afirmat că întrebarea care va fi adresată cetăţenilor prin acest referendum va fi formulată în asemenea fel încât aceştia să aibă posibilitatea de a răspunde dacă sunt sau nu de acord cu modificarea limitelor teritoriale ale judeţelor din care fac parte. "Accentul se pune pe obligaţia administraţiilor publice locale de a organiza un referendum în situaţia unei propuneri legislative care conţine şi modificarea limitelor teritoriale", mai spune Izsak, care a adăugat că întrebarea va fi adresată bilingv. Întrebat care sunt motivele pentru care se doreşte aceeaşi dată cu alegerile parlamentare, liderul CNS a motivat prin faptul că astfel s-ar uşura organizarea referendumului, inclusiv din punct de vedere financiar, în plus există un precedent, prin organizarea în aceeaşi zi a alegerilor europarlamentare şi a referemdumului pentru votul uninominal.
N.I.

SURSA: Gardianul.ro

Alistar
2008-08-31 4:23:15
fiţi Vigilenţi
Maghiarii ştiu bine ce vor, iar românii delirează şi se laudă tot timpul.

Gruia
2008-08-30 23:30:36
Vax albina
Mai bine s-ar duce la munca, la asfaltat sosele si la spart piatra, decat sa se tina de gainarii, ca oricum nu ii ia nimeni in seama.

roman ardelean
2008-08-30 23:13:19
CE MA?
HUNILOR,BAGATI-VA MINTILE IN CAP

„Sora mea, de 11 luni, a fost sfâşiată cu baioneta, în leagăn”. Mărturii ale supravieţuitorilor crimelor maghiare din Ip şi Trăznea

31-08-2008

Iertăm, dar nu uităm!Anul 1940 reprezintă pentru români una dintre cele mai negre file de istorie. În data de 30 august, pierdeam Ardealul prin odiosul Diktat de la Viena, ca numai după circa o săptămână, pe 7 septembrie, să cedăm şi Cadrilaterul, bulgarilor. Dintre toate, cea mai tragica va rămâne cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor făptuite de armata hortystă, sprijinită de o bună parte a localnicilor maghiari. În doar 11 zile, criminalii unguri au ucis aproximativ 1.000 de români. Cele mai lovite de soartă au fost localităţile Ip, cu 157 de martiri şi Trăznea, cu 87. Singura vină a acestor oameni a fost că s-au născut români. Doi oameni care au supravieţuit măcelului, Gavril Bucovan şi profesorul universitar Ioan Puşcaş, împărtăşesc cititorilor ziarului Gardianul amintirile acelor zile de groază, când în preajma lor au fost seceraţi de armele horthyştilor fraţii, părinţii şi apropiaţii lor.

Masacrul petrecut în Ip, în curtea familiei Butcovan

Mărturiile lui Gavril Butcovan, din Ip, singurul suprevieţuitor care mai trăieşte, sunt cutremurătoare. Gavril Butcovan, astăzi în vârstă de 84 de ani, a povestit echipei Gardianul clipele de groază prin care a trebuit să treacă la doar 16 ani. „În zorii zilei de 14 septembrie 1940 am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă, ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noştri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric, şi m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. În familie eram de toţi 10 suflete. Părinţii şi 8 copiii. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, şi i-am spus că sunt împuşcaţi românii. Însă tata nu putea vorbi de emoţie, pentru că bănuia ce ne aşteaptă. Mama o alăpta pe surioara Paulina, de 11 luni, iar parcă focurile de armă se înteţeau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata să se uite pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliţă, iar acesta i-a spus că vede oameni ce se plimbă agitaţi. Pentru o clipă mi-am aruncat şi eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari hortyşti şi consăteni maghiari, deveniţi copărtaşi la masacru. Pe când tata a vrut să deschidă uşa, deja soldaţii erau în curtea noastră. Unul dintre criminalii hortyşti s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am ştiut că l-au împuşcat pe tata. Imediat au năvălit în casă 3 soldaţi, îndreptând puştile spre noi. S-au răstit şi la noi, bineînţeles în ungureşte, să ieşim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagăn, că ce ve întâmpla cu fetiţa, la care soldaţii i-au răspuns că o s-o crească ei. Când am ieşit l-am văzut pe tata, care zăcea cu faţa în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii hortyşti au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbuşit lângă corpul neînsufleţit al tatălui meu. Mi-am dat seama că sunt în viaţă, simţind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe fraţii mei. În faţa casei, la câţiva metri de mine, au ucis-o pe soră-mea Maria de 18 ani, care a fost împuşcată în piept cu cartuşe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuşcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 anişori, care, disperată, striga <>, a fost secerată de gloanţele criminalilor, fără a mai putea auzi vreodată glasul mamei. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul ce-l urmărea l-a împuşcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, <> soldaţi unguri au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruţă. Referitor la mine, cred şi astăzi, că şansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata şi am stat culcat cu faţa la pământ, în timp ce călăii erau preocupaţi cu uciderea celorlalţi membrii ai familiei. Pe lângă mine şi mama au mai scăpat cei doi fraţi ai mei, Ioan de 12 ani şi Floarea de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane şi au străpuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Gavril Butcovan.

Bătăi, schingiuri şi îngropări de vii

Însă, mărturia acestuia continuă: „doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile şi schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuţi până ce şi-au dat duhul. Lui Dumitru Sârca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte şi soţia acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moaşă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceştia, sub ameninţarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunşi în curtea casei l-au împuşcat. Soţiei i-au scos copilul din burtă cu baioneta. Pruncul nu a apucat să vadă lumina zilei, dar nici mama copilul. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sârca, de 40 de ani şi Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau moarte şi soldaţii au văzut că acestea mai mişcau, totuşi au fost aruncate în groapa comună şi îngropate de vii. Trebuie să reţineţi că în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împuşcat. Trebuie să vă mărturisec adevărul până al capăt. Nu toţi consătenii mei au pactizat cu criminalii hortyşti. Au fost şi maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-şi prin acest gest chiar viaţa lor în pericol. Astfel au fost salvaţi din mâna ucigaşă a hortyştilor cel puţin 3 familii de români. Şi cu siguranţă dacă acţiunea criminală ar fi avut loc ziua ar fi fost mult mai mulţi care ar fi sărit în ajutorul nostru, al românilor, şi în mod sigur numărul celor ucişi era mult mai mic”, a încheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan.

Masacrul de la Trăznea

În data de 9 septembrie 1940 trupele horthyste au intrat în comuna Treznea. Primele victime au fost copii aflaţi cu vitele la păscut. După ocuparea satului, soldaţii maghiari au dezlănţuit „asaltul”. Români şi evrei au fost ucişi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu baionetele, iar casele incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei. În presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare şi împuşcat lângã o capitã de fân, împreunã cu soţia şi cele douã fiice ale sale, după care au fost ciopărţiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Mărgăruş. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părţi ale corpului şi apoi împuşcat în cap cu gloanţe model „dum-dum”. Deasemenea, preotul ortodox a căzut victimă. A ars in casa parohială, care a fost incendiată. În Trăznea se aflau şi 9 soldaţi români reîntorşi acasă şi demobilizaţi. Aceştia au fost împuşcaţi cu efectele militare pe ei. Învăţătorul şi soţia au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinşi şi aduşi la Trăznea, unde au fost răstigniţi pe uşa bisericii şi împuşcati.

Măcelul văzut cu ochii unui copil de 8 ani

Despre masacrul de la Trăznea ne relatează unul dintre supravieţuitorii a acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior un medic şi un om de ştiinţă recunoscut de o lume întreagă, prof. univ. dr. Ioan Puşcaş, care a trăit acele grozăvii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a supravieţuit acelor masacre petrecute în 1940 în comuna Trăznea. Arma soldaţilor honvezi a fost îndreptat către mine de trei ori. Ungurii au tras atunci chiar şi în biserică cu tunul. Înainte de 1940 ungurii şi românii trăiau în pace în comună. Masacrul de la Trăznea se datorează în mare parte grofului Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a îndemnat pe honvezi să ucidă românii, pentru a acapara cât mai mult pământ. Pe noi, de cele trei ori, ne-au salvat de la moarte câteva familii de maghiari. Când au întrat în casă, aveam la noi un consătean român care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu ştia ungureşte. L-au împuşcat în faţa noastră. Următorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureşte, a vrut să le demonstreze că suntem unguri, pentru a ne salva vieţile. Nu au vrut să îl creadă. <> (n.r. - eşti un valah împuţit!), strigau. Norocul nostru era că tata avuse la el cerificatul de naştere al unui prieten, care era maghiar, reformat. Când le-a arătat documentul, nu au căutat dacă era într-adevăr al lui. Şi-au cerut scuze că era să împuşte un ungur”, şi-a amintit marele cercetător ştiinţific. „După aceea a venit un alt val de ucigaşi. <> ne-a spus tata, János fiind cel mai bun prieten de-a lui din copilărie. Pentru că ardea aproape tot satul, ca o minune, a apărut János, care venise după pompa şi pentru a-l chema pe tata la stingerea focului. Când a văzut care este situaţia la noi, a început să strige la ei: <>. Aşa am fost salvaţi pentru a doua oară, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar în pivniţa grofului şi ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata, lăsându-ne pe noi la adăpost sigur. Însă am fost găsiţi şi acolo. O trupă de honvezi, împreună cu un frate de a unui ucenic de-a lui tata i-a adus şi a confirmat că suntem români. Ne-au scos din pivniţă. În spatele nostru, în şanţ, erau o grămadă de morţi şi răniţi. Unul dintre soldaţi mi-a pus puşca la piept. Mi-am văzut moartea cu ochii. Nu ştiu de unde am avut putere, dar am început să număr ungureşte. Soldatul a rămas mirat, nu a apăsat pe tragaci, iar eu continuam să număr, apoi am început un să cânt un cântec unguresc, care mi-a venit în minte. Nu ştiu cât timp a terecut, arma lui era ţintuită încă de pieptul meu, când au apărut două fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Când au văzut ce se întâmplă, s-au năpustit asupra honvezilor, strigând: <> Apoi, ne-au luat de braţ şi ne-au dus la o altă familie maghiară, Fazakas. În bucătăria lor am stat până ce a venit tata. Am avut noroc că acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Dacă avea loc noaptea, ca şi la Ip, numărul morţilor sigur era mai mult mai mare, pentru că acele persoane care ne-au ajutat, nu aveau de unde să stie şi să intervină...”, a conchis doctorul Puşcaş.

In memoriam

Asociaţia Refuguiaţilor Deportaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord (ARDEAN), cu sediul în Timişoara, a organizat un turneu în Ardeal, în perioada 29 - 31 august, pentru a aduce omagiu şi a comemora amintirea martirilor împuşcaţi în acele zile scrise cu sânge în istoria României. Deşi aceea perioadă, când în faţa lui au fost împuşcaţi pe rând părinţii şi fraţii, i-a marcat întreaga viaţă, Butcovan Gavril a stat drept între cele 35 de persoane venite din Timişoara, mărturisind că nu împărtăşeşte nici un resentiment şi nu aduce acuze poporului maghiar şi nici cetăţenilor români de etnie maghiară, pentru evenimentele tragice petrecute la IP. „(...)Dumnezeu, care le vede pe toate, este în măsură să-i pedepsească pe făcătorii de rele. Eu în calitate de creştin sunt un om iertător, dar nu pot uita ce s-a petrecut în satul meu când mi-am pierdut aproape toată familia”, a rostit, Butcovan, plin de durere, la cimitirul eroilor din IP. „Cu gândul curat şi cu inima deschisă doresc să înflorească în lume Pacea şi Frăţia pentru ca astfel de evenimente tragice să nu se mai repete, iar pentru martirii noştri dispăruţi pentru totdeauna dar nu uitaţi să zicem <>”

Claudiu Sere

SURSA: Gardianul.ro

ludovic
2008-08-31 10:01:03
de ce?
de ce mai trebuie analize calomniose?nu cred ca un meserias ungur sa nu munceasca la roman*** sint din Reghin si mai mult lucrez in valea ghurghiului la roman.Reghinul are primar ungur din primul tur datorita romanilor,aici traim in pace.cred ca aici Vadim se scarpina cind vede ca rimine numai cu fostul primar a cj-lui si cu Bolcas

vasee
2008-08-31 9:46:51
sa nu uitam
si sa ne rugam pt sufletele nevinovate,iar azi cind maghiarii vor autonomie sa negindimbine cit am suferit si sa nu le dam dreotul sa vorbeasca macar de asa ceva...

LEO
2008-08-31 8:26:44
GENEZA
,,CE SE NASTE DIN PISICA SOARECI MANANCA,, ATATA TIMP CAT MAI EXISTA ACEASTA SPECE TE POTI ASTEPTA LA ORICE DE LA EI MAI PUTIN OMENIE SI RESPECT

Studii Genetice
2008-08-31 4:32:07
de au ungurii comportament agresiv
Genetica uralica=maghiara este responsabila pt comportamentul ungurilor. Ungurii au avut cea mai mare rata a sinuciderilor in sec XX din lume, si cea mai mare rata de oameni cu boli psihice grave. Cautati pe google testul genetic numit: "The Uralic suicide phenomenon". Genetica maghiara duce la boli psihice grave, la dementa, degenerare si sinucideri.

dan
2008-08-31 2:05:37
exemplu
traiesc in west si am avut nevoie,la renovarea casei,de un meserias in constructii . am intrebat si maghiari dar nu aveau timp !!! eu ,personal, nu am auzit ca un maghiar sa lucre pentru un roman (cel putin in zona unde stau). am cunoscut ceva maghiari dar am renuntat repede la ei,pentru ca toate discutiile ajungeau tot la Istoria din Ardeal. Sint convins ,maghiari inarmati devin BESTII ! Gresim enorm atunci cind IERTAM !! Interesant.. ..pe noi (romanii)nu ne iarta nimeni !!!!!! Unde e Vlad Tepes .......?????????

chris
2008-08-30 23:42:18
Dumnezau sa-i odihneasca in Pace
Dupa ce ca sint niste criminali ma-i au si tupeu s-a ceara outonomie in tara noastra,daca ar avea bun simti acesti rasisti maghiar si-ar cere Iertare in fata Poporului Roman ptr.ceia ce au facut in anul 1940 si in ani 90, dar cum sint niste besti criminali si rasisti nu cred ca asi vor cee Iertare, acuma este tinpul ca Statul Roman s-a dea o lege prin care s-a impuna acestor rasisti s-a mai faca manifestati impotriva poporului roman(autonomie in tara noastra) care NICIODATA NU A FOST A LOR,acesti rasisti trebuesc alungati din tara noastra, si maghiarilor din ungaria care iau parte la manifestati impotriva poporului roman, interdictie pe viata

ELMA
2008-08-30 22:42:14
Spre aducere aminte!
Concetatenii maghiari au fost oameni,dar prea putini!!! Tatal meu a fost primar intr-o comuna din Ardeal.Cind au venit rusii,au adunat toti barbatii unguri si i-au pus la zid sa-i impuste.Tatal meu,ca primar a incercat calea dialogului si a reusit.Toti au fost elibeberati.Spre sfirsitul razboiului in sat se zvonea ca vin nemtii si ungurii.Mama ,intr-o discutie cu vecina Ilonka i-a zis:Oare ce va fii daca vin ungurii,Ilonka neni? Luati aminte la raspuns: - O SA SPINZURE PE TOTI ROMANII CU CAPUL IN JOS,CA SA AVEM SI NOI RIND LA MOARA!!!!!! ACUM,MAI MULT CA ORICIND:SA IERTAM,DAR SA NU UITAM NICIODATA!!!!

Securitatea refuză să iasă la pensie

Duminică, 31 August 2008


La şase decenii de la instituţionalizarea represiunii în România comunistă, Securitatea continuă să facă valuri. Foştii securişti nu mai cer însă puritate ideologică, ci voturi din Parlament sau credite din mediul de afaceri. Pe 30 august 1948, Securitatea îşi începea în mod oficial misiunea în România postbelică. Decenii, sute de mii de victime şi o revoluţie mai târziu, organul represiv al statului socialist “strânge” încă de unul singur nu doar memoria terorii, ci şi perspectivele sumbre ale unui prezent perforat de interesele celor “din umbră”.

“Ochii care nu se văd se uită” remarcă neaoş un banc politic de succes ce circula în mediile studenţeşti înainte de 1989. Ţinta nu era, desigur, vreo poveste de dragoste neimpărtăşită, ci invizibila şi omniprezenta Securitate. Astăzi, la 60 de ani distanţă de momentul formal al înfiinţării principalei instituţii represive a statutului comunist, implicaţiile subtile ale frazei par mai adevărate ca niciodată. Deşi au trecut aproape două decenii de la dispariţia subită a Securităţii, “ochii” ei continuă să survoleze realitatea românească.

La vremuri noi, tot noi!

În 2007, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a verificat dosarele a 402 foşti ofiţeri de Securitate, descoperind că 41 dintre aceştia deţin în prezent funcţii publice la nivel local sau central. Anterior, în 2006, CNSAS raportase 158 de ofiţeri ce făcuseră poliţie politică înainte de 1989, trei actuali magistraţi aflându-se pe lista obţinută. Sunt doar două exemple recente care indică cu precizie prezenţa subtilă şi activă a foştilor securişti, încă implicaţi în “a face” şi “desface” destinele României.

Desfiinţarea Securităţii nu a însemnat şi dispariţia membrilor acesteia. O parte s-au regrupat în zona politică, alţii şi-au continuat activităţile specifice în noile servicii secrete înfiinţate după 1990, unii s-au reprofilat simţind oportunităţile unei noi economii. Sau au ieşit pur şi simplu la pensie.

“Noi eram elita. Şi atunci şi acum”

“De toate”, răspunde franc şi sugestiv istoricul Stejărel Olaru când este întrebat ce fac securiştii în România postdecembristă. “Simptomatic este faptul că ei nu au rămas pe dinafară. Doar cei mai în vârstă s-au retras. E o lecţie a absurdului în evoluţia lor. Gândiţi-vă doar la Werner Sommerauer, cel dat în judecată în 2000 de Ristea Priboi, ofiţerul de securitate care îl anchetase şi îl bătuse cu bestialitate la Braşov în 1987”, explică situaţia Stejărel Olaru.

Profesorul Stelian Tănase, una din figurile publice direct implicate în studierea istoriei şi arhivelor fostei Securităţi, descrie plastic cameleonismul foştilor membri ai poliţiei politice comuniste: “M-am întâlnit cu un securist în urmă cu 10 ani. Îl ştiam, era unul dintre cei care mă urmăriseră înainte de 1989. M-a abordat direct pe stradă, ce mai fac, cu ce mă ocup, de parcă am fi fost vechi prieteni. La un moment dat mi-a zis că şi-a cumpărat un hotel. Iar la final, mi-a spus scurt ”.

România lor şi România noastră

Consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu, istoricul Mariu Oprea a “presat” constant în ultimii ani pentru lărgirea atribuţiilor CNSAS, dar mai ales pentru eficientizarea procesului de deconspirare a foştilor ofiţeri şi colaboratori ai Securităţii. “Există în mod cert o Românie , unde nu era permis alt adevăr decât cel al Partidului, iar timpul se calcula în ore-muncă şi cincinale. Pentru restul, cei mulţi, viaţa era redusă la muncă, frică şi frig. România lor nu se întâlnea niciodată cu a noastră. România noastră contempla picioare de porc şi creveţi vietmanezi, aşezate frumos, în toate alimentarele patriei, ascultând măreţele ode închinate victoriei socialismului. România lor era cea a victoriei. O victorie împotriva noastră”, îşi aminteşte Marius Oprea.

Istoricul este categoric: „Şi astăzi trăim în două Românii. Una, cea a puterii neruşinate a celor ce afirmă senin că ei şi-au apărat ţara. Alta, a celor 640.762 de oameni, câţi am găsit până acum că au fost închişi în lagăre şi închisori sau deportaţi din motive politice”. În opinia cercetătorului e simplu de explicat de ce Securitatea continuă încă să fie nu doar un subiect de dezbatere, ci o realitate palpabilă: „La finele anilor ‘80, un procent de aproape 30% din colaboratorii racolaţi de ofiţeri erau minori. Am găsit, de pildă, cazul unui elev de 9 ani, care în 1989 devine colaborator al Securităţii. Acel copil are acum 26 de ani şi o carieră în faţă. Foarte probabil, mulţi dintre aceşti minori sunt utilizaţi şi în prezent de către cei care i-au racolat, care îşi conservă astfel puterea şi poziţia”.

„Cine a câştigat?”

Nici unul dintre ofiţerii Securităţii care este încă activ in interiorul serviciilor de informaţii apărute după 1989 nu poate fi deconspirat. Dosarele de activitate rămân, în aceste cazuri, secret de stat. „Din păcate, CNSAS-ul se răfuieşte, în foarte multe cazuri, cu securişti morţi. În plus, un adevărat complot al tăcerii, organizat din raţiuni de stat, a acoperit carierele concrete ce ne-ar fi putut indica faptul că suntem conduşi de aceiaşi făuritori şi apărători ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, admite Marius Oprea.

Stelian Tănase împărtăşeşte acelaşi discurs: „Când eram în stradă în decembrie 1989, la un moment dat au început să tragă. Imaginaţi-vă că vedeţi o scenă în care, de o parte a unei baricade sunt revoluţionarii, nerealizaţii de peste ani, iar de altă parte, secureştii – apărătorii vechiului regim, afaceriştii, parlamentarii, mogulii media de astăzi. Spuneţi-mi dumneavoastră, cine e câştigat?”.


TUPEU. Generalul de Securitate Nicolae Pleşiţă susţine sus şi tare că Securitatea „a lucrat pentru propăşirea României“

REŢEAUA

De la masa de anchetă la biroul de afacerist

După 1989, mulţi foşti securişti s-au repliat spre zonele ce promiteau profituri imediate. Primii ani de capitalism postcomunist stau sub semnul acestei realităţi: membrii fostei Securităţi au privatizat comunismul. “Vorbim practic de oameni care sub regimul totalitar au acceptat bani, ştiind că în schimbul acelei sume trebuie să facă rău, să mintă, să înşele, să toarne. E explicabil de ce, imediat după revoluţie, au acaparat zonele ce promiteau câştiguri rapide – comerţul exterior e doar un exemplu. Chiar structura a instituţiei represive i-a ajutat să performeze în capitalism”, explică Stelian Tănase.

“În esenţă, securiştii şi-au apărat interesele şi au făcut uz de relaţiile pe care le aveau. Numeroşi membri ai aparatului şi-au perpetuat practicile învăţate şi le-au aplicat şi în alte domenii de activitate. Trebuie să ţinem cont de faptul că Securitatea a conspirat foarte mult, era instrumentul său favorit”, susţine şi Stejărel Olaru. „De fapt, comuniştii au iubit dintodeauna capitalismul, pe care formal declarau că vor să-l distrugă. Partidul se transformase, de multă vreme într-o piaţă pe care se trafica putere şi influenţă, după toate regulile cererii şi ofertei. Tocmai de aceea, foştii securişti s-au dovedit cei mai potriviţi să preia frâiele tranziţiei la economia de piaţă, pentru care aveau dezvoltate abilităţile, aveau banii şi informaţiile necesare”, încheie Marius Oprea.

FILIERA CARAMAN

De la DIE la SIE

Mihai Caraman (foto) a fost singurul ofiţer al Securităţii decorat de KGB. Reţeaua care îi purta numele a adus în primele decade ale Războiului Rece cele mai mari daune NATO, prin sustragerea unor documente informative ultrasecrete ale Alianţei Nord-Atlantice. La sfârsitul anilor ’70, Caraman este trecut în rezervă, pe fondul antisovietismului tot mai accentuat al lui Ceauşescu. Evenimentele din 1989 l-au reactivat însă pe fostul erou al contraspionajului comunist. La 18 ianuarie 1990 este reîncadrat ofiţer activ, devenind la scurt timp directorul nou-înfiinţatului SIE. Natura conspirativă specifică oricărui cadru al fostei Securităţi l-a impins pe Mihai Caraiman să-şi reactiveze vechile cunoşţinte. Alexandru Tănăsescu, Victor Nănescu, Constantin Silinescu sau Vasile Angelescu devin adjuncţii directorului SIE.

“BĂIEŢII DEŞTEPŢI”

Securiştii BANCOREX

>Alexandru Tănăsescu. General de Securitate, însărcinat înainte de 1989 cu dirijarea acţiunilor îndreptate împotriva exilaţilor ori a disidenţei, este reactivat de Caraiman după 1990 ca director adjunct al SIE (funcţie în care rămâne până în 1999). Implicat în afaceri suspecte alături de Răzvan Temeşan, preşedintele BANCOREX, dar şi în sustragerea unor documente secrete ale SIE la mijlocul anilor ’90.

>Victor Nănescu. Vechi cadru în structurile Securităţii (la Revoluţie se afla deja la vârsta pensionării). Reactivat la înfiinţarea SIE, generalul Nănescu este tipul securistului care înţelege rapid mecanismele tranziţiei. “Aperitivul” îl constitutie o fostă locaţie conspirativă a Securităţii, însuşită fraudulos de adjunctul lui Caraiman. “Felul principal” îl reprezintă însă relaţia preferenţială cu creditele BANCOREX-ului. Mai mult, responsabil cu logistica în cadrul SIE, Nănescu este printre primii “băieţi deştepţi” care învată că banii statului sunt o resursă aproape nelimitată. Mărturie stă dotarea parcului de maşini al SIE cu automobile Mercedes, o afacere considerată cel puţin stranie la începutul anilor ’90 şi atribuită generalului Nănescu şi colonelului Biriş.

>Gheorghe Stan. Maior de Securitate înainte de 1989, pion important în consolidarea Unităţii “Doi şi-un sfert” (serviciul secret al Ministerului de Interne), reactivat de Adrian Năstase la Secretariatul General al Guvernului , Stan este un alt nume important dintre foştii ofiţeri ai Securităţii care accesează credite preferenţiale la BANCOREX, luând peste 7000 de dolari în august 1995.

>Tudor Tănase. General de Securitate şi om de încredere al lui Ion Iliescu, care l-a numit director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, accesează în august 1996 un credit de peste 10.000 de dolari, cu o dobândă preferenţială.
>Tiberiu Lopătiţă. Ofiţer de Securitate implicat activ în acţiunile îndreptate asupra personalului de la “Europa Liberă”, ajuns după Revoluţie director al STS, primeşte în 1996 un credit de 9800 de dolari.

AGENTUL RĂULUI

Securistul, faţă-n faţă cu reacţiunea

O ştim de la Soljeniţîn: ideologia a fost alibiul criminalilor care se socoteau absolviţi de orice vină. Securitatea, în esenţă, nu a evadat acestei logici. Reinterpretarea amnezică a propus deseori scenarii absurde: membri sau colaboratori ai fostei poliţii politice au susţinut ideea unei „misiuni superioare”, a unei datorii faţă de ţară şi faţă de interesele sale.

Explică Vladimir Tismăneanu, unul dintre cei mai fervenţi cercetători ai fenomenului totalitar românesc: „Nu sadismul individual explică apetitul terorist al securiştilor, ci convingerea că servesc interese superioare. Sunt convins că şi astăzi Gheroghe Enoiu, principalul torţionar al anilor ’50 şi ’60 în calitatea sa de şef al anchetelor speciale, găseşte argumente ideologice pentru fărădelegile pe care le-a înfăptuit. Cred că nu m-am înşelat când am crezut că l-am recunoscut pe Enoiu stând, împreună cu soţia, pe o bancă din Parcul Herăstrău.

Era în iulie anul acesta, eu mă plimbam împreună cu puştiul meu Adam. A fost una din acele borgesiene coincidenţe, stranie şi inexplicabilă, care ţi se întâmplă doar de câteva ori în viaţă. M-am uitat în ochii lui, el m-a privit ţintă, sfidător, fără ruşine. Sunt convins că m-a recunoscut”. Agentul represiunii este, în context, cameleonul perfect: „Ştim că există cazuri de foşti ofiţeri ai Securităţii care au devenit istorici ai filmului, directori de biblioteci universitare ori inspectori silvici, fără a explica vreodată cum a fost posibilă complicitatea lor activă cu forţele demonice. Au fost un timp draci, după care s-au întors în lumea noastră. Fireşte, este o enormă minciună. Nu se poate să slujeşti Răul cu îndârjire şi să pretinzi apoi că nu ai ştiut ce faci”, conchide Tismăneanu.

SURSA: EVZ.ro

Romanii isi merita soarta,
de Ion Ionita, sâmbătă, 30 august 2008 - 21:50

In acest moment prostii de romani cu cele mai mici salarii din UE platesc cele mari mari preturi la alimente,
electricitate,gazul natural,produse electrocasnice,
electronice,telefonie fixa si mobila.Baietii destepti ai securitatii prezenti peste tot,controleaza in acest moment resursele naturale si financiare ale tarii.Prostii de romani au cea mai mizerabila asistenta medicala si sociala,justitia este o balanta murdarita de bani,orice prostie iti tranteste judecatorul in hartia numita hotararae judecatoreasca nu pateste nimic.Romania este un lagar de munca fortata,cu o legislatie anacronica,facauta de baietii destepti pentru a fura.
Viitor in Romania nu exista pentru tanara generatie,
educata la legea spagii,a imposturii.Prostii de romani asteapta sa fie bagati in catedrala nemantuirii neamului.


O tragedie romaneasca!
de Nae Camionagiu, sâmbătă, 30 august 2008 - 21:57

Romanii au de ales:
de o parte - Basescu, Nastase, Stolojan, Geoana, Hrebenciuc si restul!
de alta parte - Becali, Mavrache, Calache, Bibache, Lache si restul!
...

Chiar ca e tragic,
de Suparatu', sâmbătă, 30 august 2008 - 22:26

Au trecut 19 ani degeaba. Am vrut libertate si ce avem? O gloata de fosti securisti: 15mii de angajati si 400mii de colaboratori.
Romania trezeste-te si voteaza cum trebuie.


iata ce aflam....
de nea Gogu ingineru, sâmbătă, 30 august 2008 - 22:06

ca defapt Bancorexul a fost falimentat in mod intentioat (parte asta stiam) iar banii au fost carati in rusia de agenti kgb (pe astia n-o stiam). Iar daca ne mai aducem bine aminte, nu e prima data cand juma de tara este carata in rusia.
Asta e rezultatul unui guvern marioneta si a faptului ca romania e doar un stat satelit al moscovei. Desi pare ca nu e. La urma urmei patriciu conduce romania si nu basescu.
Vorba unui mare om : ca asa-i in tenis....


"La Multi Ani...uitare!"
de Dragos din Norvegia, sâmbătă, 30 august 2008 - 22:14

Pentru Securitate, de la un fost golan al Pietei Universiatii, la implinirea celor 60 de ani, ii urez "La Multi Ani...uitare!"
Securitatea este cea mai criminala creatura aparuta vreodata pe Pamant, impreuna cu surorile ei Stasi, STB si AVO, evident, neuitand aici nici pe maica KGB.