„Omg, mă spamează la fizică!“

Liceenii de astăzi apelează la cuvinte puţine, şi acelea englezeşti, ca pe Yahoo! Messenger, pentru că aşa-i „cool“. Lingviştii includ tendinţa în categoria „moft“.

S-ar cruci orice mamaie dacă ar trage cu urechea la cum se vorbeşte în curtea liceului. Şi doar părinţii care au ceva experienţă cu chatul ar putea desluşi, cât de cât, discursul din pauze. „Lol“, „omg“ şi „brb“ sunt acum mai folosite decât mai vechile „tare“, „marfă“, „naşpa“.

Pauză cu fumuri

Liceenii fac economie de cuvinte, iar atunci când discută găsesc mereu echivalente englezeşti pentru expresiile folosite. Yahoo! Messenger, folosit în exces acasă, îi însoţeşte pe liceeni şi la şcoală, astfel că elevii vorbesc la fel cum tastează pe chat.

Pentru că-i „cool“ să vorbeşti prescurtat. Altfel, n-ai fi decât un simplu „p’farnist“. Mai e o jumătate de oră până la pauză. În faţa Colegiului Naţional „Spiru Haret“, un grup de adolescenţi îmbrăcaţi în haine pământii, cu părul acoperindu-le ochii, aşteptă să intre la ore. Se salută ca atunci când vorbesc virtual, cu „Wassaaaaaap!!!“ (românizat cumva din „What’s up“, un fel de „Care-i treaba?“) şi- şi iau locul la măsuţele roşii de la magazinul cu „produse interzise“, pentru o cafea. Se discută amestecat şi la repezeală despre jocuri pe calculator, filme şi muzică. Pe alocuri, se mai aduce vorba şi despre şcoală.

„Bă, dacă te spamează (ascultă - n.r.) la fizică?“. „Ce dacă... out a player!“ (vine de la jocurile pe calculator, când e eliminat un jucător). „Eşti p’farnist (sinonim parţial pentru «habarnist»), bă!“ - se contrează doi băieţi cu părul prins în coadă şi chef de glume. Nici n-a început bine săptămâna, dar, cu gândul la weekend, îşi fac propuneri pentru distracţie. „Facem un plubbing (combinaţie din variantele în engleză pentru „pub“ şi „club“)?“, se aude din mulţime, dinspre fetele machiate strident şi accesorizate cu roz, care trag, mijindu-şi ochii, din ţigară. „Facem!“ Printre două fumuri, îşi găsesc timp să vorbească şi despre jocurile pe calculator. „Mai joci un Counter? O să fie kill!!!“ Se sună de intrare. Prelung şi enervant. La fel ca salutul lor de despărţire: „Wassaaaaap!!!“.

„Lol“, „loloi“, „lolozaur“

La colţ de stradă, lângă liceu, trei puşti cu haine largi şi ghiozdanele atârnând goale pe spate s-au pitit la o ţigară.

Rezemaţi de gard, încearcă să adune laolaltă expresii pe care le folosesc între ei, zi de zi. „Păi, astea ca «brb», «omg», «lol», cu derivatele «loloi», «lolic», «lolozaur». În rest, ne limităm la limba română“, face rezumatul fata din clasa a XI-a, scoţând din pachet o ţigară slim. În fiecare zi îşi îmbogăţesc dicţionarul cu expresii inventate. „Uite, am un coleg care spune: «Hai să te ungă Frazer!». «Frazer» e el, vine de la un joc pe calculator, şi «să te ungă» înseamnă să te bată la jocul ăla“, explică liceana.

Singurul băiat al grupului se fofilează. „Cine să vorbească mişto la mine? Cam jumate din clasă îs cu dicţionarul după ei.“ „Tu din care grup faci parte?“, îl ia peste picior colega de ţigară. „Păi, normal, din grupul celor care descoperă acuma dicţionarul“, râde băiatul. Singurele „românisme“ care au pătruns clandestin în limba adolescenţilor ar fi „trist“, „bestial“, „genial“ - toate rostite cu o intonaţie aparte şi „folosite în funcţie de situaţie, normal“. Nu ştiu să dea o explicaţie clară de ce şi-au format un limbaj numai al lor. Spun doar „că aşa vorbesc toţi, e mai mişto“.

CAUZĂ

Computerul, capul răutăţilor

Principalul vinovat de tendinţele din limbajul liceenilor de astăzi este computerul, care le umple tinerilor cea mai mare parte din timp cu programele sale, cum sunt Messengerul - varianta cea mai populară de chat, sau jocurile virtuale. Limbajul „românomessengeristic“ şi-a făcut loc şi în autobuz, pe stradă, în cluburi şi chiar acasă. Emoticoanele din dialogurile virtuale - care transmit stări de spirit şi care înlesnesc conversaţia - se traduc în viaţa reală prin intonaţie şi mimică. Prescurtărilor gen „brb“ (be right back - revin imediat), „lol“ (laugh out loud - râd în hohote), „omg“ (oh my god - „Doamne, fereşte!“) - folosite cel mai des în conversaţiile de pe messenger - sunt un efect al vorbirii economice. În scriere se foloseşte adesea, în locul diacriticelor „ş„ - „sh“ (engleză) sau „ţ“ - „tz“ (germană). Iar explicaţia este împrumutul unor cuvinte sau elemente din limbile străine. La fel, folosirea unor cuvinte şi expresii din limba engleză este o urmare a „universalizării“ acestei limbi. Nu este o tendinţă nouă, deoarece prescurtările se moştenesc. „Este vorba despre a prelua esenţialul pentru a scrie un cuvânt“, consideră profesorul Stelian Dumistrăcel.

EXPLICAŢII

Prescurtări de la „Sfânta Lene“

Ion Moldoveanu este profesor de limba română la Colegiul Na- ţional „Spiru Haret“ şi experienţa îi spune că prescurtările din curtea şi de pe lângă şcoală reprezintă o tendinţă trecătoare.

„Vorbesc uneori şi la ore cu «look», «cool» sau altele de gen... Dar sunt conştienţi că exagerează, vor doar să atragă o anumită reacţie. Este ca o joacă pentru ei“, crede profesorul bucureştean. Acesta e de părere că dascălii au rolul de a controla, pe cât posibil, abuzul de anglicisme sau prescurtări de care uzează elevii şi care „vin, până la urmă, de la «Sfânta Lene»“.

În plus, tinerii din toate timpurile au inventat mereu expresii pentru epoca lor. „Mai demult erau din ţigănească, din păsărească, acum - din engleză. Mai târziu poate vor fi din chineză, cine ştie?!“, glumeşte profesorul Moldoveanu.

Că se vorbeşte englezeşte şi, pe cât posibil, în cuvinte foarte puţine în şcolile româneşti, lingviştii nu se îngrijorează, dând vina pe vârsta celor care au creat acest limbaj special.

„Este normal ca un limbaj colocvial scris - cum este cel folosit la computer şi popularizat în ultimii ani - să devină limbaj colocvial vorbit. La prescurtări este vorba despre scrierea economică. Nu se pune problema intrării acestor cuvinte în limba literară. Intră în primul rând în presă, unde se foloseşte un limbaj funcţional de uz larg. Este ceea ce înseamnă moft, fiţărie şi are legătură cu nivelul cultural“, explică profesorul universitar Stelian Dumistrăcel, şef al Departamentului de dialectologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide“. Acesta subliniază, de asemenea, că tendinţa nu trebuie „tratată cu gravitate, ci cu înţelegere“.

Cu înţelegere o tratează şi sociologul. Marius Pieleanu este de părere că pentru socializare este absolut necesară o astfel de atitudine.

„Lucrurile sunt simple: tinerii simt nevoia de a fi altfel, de personalizare, de aceea folosesc un limbaj atipic sau ascultă muzică de un anumit fel. Este un element fundamental pentru gruparea socială. După 30 de ani, oamenii revin la un comportament normativ“, explică sociologul.




CODIFICAT. Băieţii de la Colegiul Naţional „Spiru Haret“ planifică un chiul „laser“, fără fete



DICŢIONAR

Cele mai „coolicioase“ expresii

Dacă vrei să pătrunzi în lumea adolescenţilor, trebuie să ştii câteva reguli de bază. Nu trebuie să te laşi impresionat de nimic şi, din când în când, e musai să mai adaugi câte un „sec“ - cu sensul de „Ce fază seacă!“, „Whatever“ - „Mă rog...“ sau „Îmi curg lacrimile în adidaşi“. Dacă rămâi totuşi impresionat de o fază „coolicioasă“, poţi să ieşi în faţă cu o replică de genul „Wow, you have a gun!“, un lălăit „Oh my god“ sau „Laser!!!“.

Pentru „foame“, ai la alegere: „Ai o ceaţă în burtă, că nu te găseşte foamea“ sau „Ai jale la stomac“; iar pentru lovitură poţi folosi eternul „Headshot“, extras din jocurile cu împuşcături. În curtea şcolii anului 2008, peiorativul „ţăran“ are ca sinonime „ai chirpici printre degete“, „lopătar“ sau „bărdiţar“. Unui „sărăntoc“ îi vor „juca castanele în burtă“, iar „bătaia“ va fi mereu soră cu „A rupe fâşu’“.

Dacă te enervează cineva cu adevărat, îi poţi arunca în faţă „zdreamţă“, cu menţiunea că „m“-ul face diferenţa. Statul degeaba e mai interesant dacă „o arzi degeaba“ sau „o arzi dubios“, iar unul care se droghează e clar un „junkist“. Aceste expresii sunt necesare pentru a fi „cool“, „IMO“ („In My Opinion“ - „Părerea mea“).


SURSA: Evz.ro



Viitoru` tarii...
de MegaJGD(Vizitator), miercuri, 22 octombrie 2008 - 00:09
de la astia vom lua pensia :))))))

Tăriceanu se încruntă la Bechtel

„Pentru fiecare ban primit trebuie să predea o porţiune de autostradă, nu doar cantitativ, ci şi calitativ“, avertizează premierul.

Bechtel trebuie să înţeleagă că pentru fiecare ban primit, trebuie să predea o porţiune de autostradă, nu doar cantitativ, ci şi calitativ, cu recepţia lucrărilor de către consultant. Fără acordul firmei Scetaroutte, Bechtel nu va primi niciun ban în plus, oricât ar fi ei de americani“, a declarat ieri premierul Călin Popescu-Tăriceanu. El a participat la şedinţa comună a guvernelor român şi ungar, desfăşurată la Szeged.

Premierul a precizat că americanii au primit şi aşa foarte mulţi bani anul acesta, conform contractului, „fără să presteze“. „Ei nu sunt capabili să-şi respecte angajamentele pe care şi le-au luat. La ultima vizită pe şantier am stabilit nişte obiective, pe care au întârziat să le îndeplinească“, a adăugat Tăriceanu.

Autostrada Transilvania şi contractul dezavantajos încheiat cu americanii de la Bechtel nu sunt singurele probleme ale infrastructurii din România. Nici banii europeni necesari finanţării Coridorului IV paneuropean (Nădlac-Arad-Timişoara-Sibiu- Piteşti-Bucureşti-Constanţa) nu vor putea fi accesaţi fără greutate, susţine Tăriceanu.

„Procedurile de achiziţie publică negociate cu UE sunt destul de greoaie“, a explicat premierul.

Reciprocitate la decontarea cheltuielilor medicale

Pe de altă parte, cetăţenii români şi unguri, care beneficiază de îngrijire medicală în ţara vecină, vor putea să-şi recupereze banii de la casele de asigurare din ţara de origine, potrivit unui proiect comun al Ministerului Sănătăţii din Ungaria cu cel din România.

În şedinţa comună a celor două guverne s-a discutat despre posibilitatea introducerii unui card de asigurat, care să le permită cetăţenilor celor două ţări accesul la servicii medicale pe teritoriul statului vecin, cu posibilitatea de decontare a cheltuielilor.

Un alt proiect comun constă în colaborarea pentru o mai bună implementare a numărului unic de urgenţă 112, unde ţara noastră are în continuare probleme. Se doreşte ca, în cazul unui accident grav, să se deplaseze cea mai apropiată echipă de intervenţie, indiferent pe teritoriul cărui stat s-a produs accidentul.


SURSA: Evz.ro


Cine il crede ?!?
de Agentu(Vizitator), marţi, 21 octombrie 2008 - 23:06
Motociclene, hai ca sunt alegeri, fa-te si tu ca te incrunti la aia, ei se fac ca sunt rusinati, iar poporul bune botu'.
Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor e imparatia cerurilor acum si pururea si-n veci veciloooooor.

Alergia la adevar a lui Ion Iliescu

Ion Iliescu este un personaj extrem de previzibil. Orice ziarist cu privire cat de cat agera sau cu ceva experienta trebuie sa-i fi depistat deja cele cateva butonase la a caror atingere reactioneaza violent.

In primul rand, Ion Iliescu nu suporta proprietatea privata, chiar daca de ceva vreme face eforturi sa ascunda acest lucru. In mentalitatea lui de batran bolsevic, proprietatea pur si simplu nu incape, este semnul imbuibarii capitaliste.

La fel ca averea, chiar daca e facuta cinstit. Singura virtute e saracia, pe care a incercat s-o impuna si poporului, asa ca a luptat impotriva proprietatii cat a putut.

A reusit sa intoarca hotarari de retrocedare defintitive si irevocabile, a trait sa vada si o noua nationalizare, s-a straduit cat a putut sa "nu ne vindem tara" si sa ramanem cat mai neocomunisti.

Marea lui frustrare este ca in propriul partid, creat cu mana lui saraca si cinstita, este inconjurat de bogati urmariti de DNA. L-a invins proprietatea, fie ea licita sau ilicita.

Al doilea buton este Traian Basescu. La simpla pronuntare a numelui actualului presedinte, Ion Iliescu explodeaza. Este adevarat ca nici Traian Basescu a tras cu toata artileria. "Batranul edec", "artizan de revolutii de stat" si multe alte sintagme deloc magulitoare au pornit dinspre Cotroceni catre Ion Iliescu.

Resortul este insa, probabil, mai profund. Ion Iliescu vede pentru prima data un om politic de aceeasi statura cu el, cu aceeasi priza la popor ca el, vede un om care n-a pierdut nicio infruntare electorala.

Dupa ani de zile, Ion iliescu si-a gasit un adversar pe masura, care i-ar putea depasi performantele electorale si care stie sa joace politica cel putin la fel de dur, abil si pervers ca el.

Urandu-l pe Traian Basescu, Ion Iliescu isi apara, intr-un fel, o pozitie pe podiumul istoric al acestor ani. Iar Iliescu stie ca biologic, cel putin, el este spre sfarsitul carierei, in vreme ce Traian Basescu poate nici macar nu a atins apogeul.

Al treilea mod de a-l enerva instantaneu este sa-i amintesti lui Ion Iliescu de mineriada 13-15 iunie sau de revolutie. Daca il intrebi ceva de teroristi, de procesul lui Ceausescu, despre chemarea minerilor in Bucuresti, mai ca te temi sa nu faca apoplexie. Toti cei care au comis gresala si-au primit rand pe rand etichetele de "retradat", "puslama", "dobitoc".

Si, cum multi dintre cei care i-au trezit astfel de intrebari neplacute sunt (sau au fost in momentul respectiv) ziaristi, ajungem la a patra alergie a lui Ion Iliescu: ziaristii.

Corina Dragotescu este ultima pe lista celor care au experimentat manifestarile bolii. Furibund dupa un articol scris de ziarista in Cotidianul, Ion Iliescu i-a dat telefon pentru a-i arunca in fata intreg dispretul sau.

A facut-o vipera plina de venin si ticaloasa. Corina Dragotescu atinsese butonul revolutiei si afirmase, intr-un anume context, ca Ion Iliescu l-a omorat pe Ceausescu, sigur, nu punand degetul pe tragaci, ci prin felul in care a gestionat soarta fostului dictator.

Una peste alta, Ion Iliescu a dezvoltat o alergie la toate acele adevaruri care lezeaza in masura mai mica sau mai mare mentalitatea sa inflexibila, ancorata in comunism.

Are o singura circumstanta atenuanta. Se pare ca forma care vizeaza presa a acestei alergii se afla intr-un virus ce bantuie prin Palatul Cotroceni. S-au contaminat si Emil Constantinescu, la vremea lui, si Traian Basescu, acum, nu atat prin referirea la tonomate si moguli, care are doza ei de adevar, cat prin atacul impardonabil si total nejustificat impotriva Mihaelei Gherghisan de la RFI.

Atat doar ca Traian Basescu mai are sanse de vindecare, eventual printr-un tratament electoral potrivit. Pentru Ion Iliescu nu mai exista speranta. Alergia lui la adevar nu se mai poate vindeca.

Ioana Ene


SURSA: Ziare.com

Drumul catre un Bucuresti european

Bucuresti, oras european. Am auzit de zeci de ori aceasta sintagma zisa ba cu emfaza, ba cu un oftat, ba cu obida, ba cu ironie de catre soferii cu ochii atintiti catre Primarie sau guvern.

Daca e sa lasam la o parte orice afect, vom vedea ca Bucurestiul este o mare metropola europeana sub aspectul numarului de locuitori si un oras de lumea a doua spre a treia din punctul de vedere al infrastructurii.


Capitala Romaniei este mai populata decat multe alte "surori" din UE. Potrivit ultimelor date oficiale, daca in Bucuresti, pe un kilometru patrat, se inghesuie 9.079 oameni, in Paris, pe aceeasi suprafata, locuiesc 890 de oameni, in Berlin - 3.905, in Viena - 3.850, in Budapesta - 3.674, iar in Bratislava - 1.226. Iar studiile arata ca in urmatorii zece ani populatia capitalei Romaniei se va dubla.

Ei bine, foarte multi dintre acesti oameni care se inghesuie pe kilometrul patrat bucurestean au masini. O plimbare prin caritierele bucurestene la sfarsit de saptamana, in afara sezonului estival, ne arata o mare de masini parcate ca sardelele. In aceste conditii, nu e de mirare ca solutiile de fluidizare a traficului esueaza una dupa alta, iar nevroza soferilor sporeste pe luna ce trece.

Cum nu ne obliga nimeni sa nu inventam din nou roata, nu avem decat sa aruncam o privire catre marile orase europene. Cum or fi rezolvat ele aceasta problema?

Solutiile ar fi, in linii mari, doua: un transport in comun subteran cat mai eficient si civilizatie in trafic.

Solutii pe si pe sub pamant

Nu trebuie cine stie ce studii de specialitate pentru a intelege ca daca toti bucurestenii se suie in masini pentru a pleca dimineata de-acasa, nu vor ajunge mai departe de coltul strazii.

Multi insa nu au de ales. Din Drumul Taberei, de exemplu, cu ce sa pleci? Nu exista decat transport suprateran, supaaglomerat in permanenta. La orele de varf, se urca in primul autobuz numai cei de la primele statii dupa capul de linie. Restul astepta 2, 3 chiar 4 masini pana sa prinda una care sa mai aiba loc macar pe scari.

Se tot vorbeste de ani de zile despre extinderea metroului catre Drumul Taberei. Insa planurile se blocheaza pentru ca durerea este a Capitalei, iar decizia a ministerului Transporturilor. Acesta nu vrea sa renunte la Metrorex, sursa buna de venituri, cu atat mai mult cu cat, cu exceptia a doi ani, bucurestenii au avut primari din opozitie, sabotati cat incape de la Palatul Victoria.

Pa hartie, exista deja trei noi magistrale M5 : Drumul Taberei - Pantelimon, M6 : Rahova - Colentina, M7 : Gara de Nord 2 - Aeroport Otopeni. Anul trecut, pe vremea asta, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, promitea ca lucrarile la linia de metrou Universitate-Drumul Taberei vor incepe in 2008.

Am ajuns deja in octombrie. Ati vazut vreo lucrare? Cine a fost in Londra sau Paris a vazut ce binecuvantare pentru deplasare este un sistem de metrou bine pus la punct.

Dar daca Bucurestiul ar avea un astfel de metrou, ar renunta soferii bucuresteni la masina pentru a apela la el? Impinsi de disperarea unui trafic care la un moment dat se va bloca de tot, poate. Dar de buna voie?

Pentru multi romani, masina este nu numai o necesitate de deplasare. Este si o marca a succesului. Ai masina, deci nu mai esti chiar asa, oricine. Multi dintre cei care nu se duc fara patru roti nici macar pana la coltul strazii considera ca mersul cu mijloacele de transport in comun este ceva umilitor, rezervat doar plebeilor cu care ei, patricienii, nu se amesteca.

Aceasta metalitate se combina nefericit in multe cazuri cu sedentarismul deja devenit mod de viata, dar si cu urmele trumei din vremea cand sofatul infrunta toate restrictiile cu putinta (de la lipsa benzinei, la duminicile interzise).

In consecinta, este posibil ca multi bucuresteni sa prefere masina proprie chiar daca ar avea la dispozitie o retea de metrou bine pusa la punct.

De mentalitate tine si o alta cale catre un oras european. Traficul este aglomerat si pentru ca soferii sunt extrem de necivilizati. Niciunde in Europa nu se circula asa. La Londra, spre exemplu, strazile sunt cu mult mai inguste decat bulevardele din Bucuresti.

La orele de varf, masinile inainteaza bara la bara, cu viteza melcului, insa inainteaza constant. Asta pentru ca nimeni nu indrazneste sa opreasca unde are chef si treaba blocand astfel o banda (si ce daca?) sau sa stationeze in zona hasurata din mijlocul intersectiilor in care a intrat fara sa aiba garantia ca o va putea depasi ( nu trec eu, nu trece nimeni).

La Londra, nu se aud claxoane isterice, injuraturi, nimeni nu depaseste coloana stationata la stop, nimeni nu incaleca trotuarul, nu o ia pe contrasens. Este adevarat ca acolo camerele de supraveghere sunt montate la intervale foarte mici si cine calca pe bec plateste usturator.

Asa ca, de voie de nevoie, repectarea regulilor le-a intrat soferilor in sange. La noi prostia si rautatea multor, prea multor, soferi se combina devastator cu lipsa sanctiunilor. De aceea, noi ne blocam.

Pana la urma, de fiecare data cand ne plangem cum se circula in Bucuresti, ar trebui sa ne amintim ca europenismul mereu invocat este nu numai o chestiune administrativa, ci si una de civilizatie si mentalitate. Europenismul incepe si cu fiecare dintre noi.

Ioana Ene


Sursa: Ziare.com