Blog de stiri. Rau si bun in Romania ori despre romani.

luni, 1 septembrie 2008

„Ţara mea este România, iar patria mea e Transilvania“


„M-am săturat de Mitică, de şmechereala şi ţigănia pe care le lasă în urmă acest nume de ţară, România. (...) Stau la coadă la finanţe, la CEC, la orice aparţine Statului şi peste tot se dă şpagă. Ciubuc. Peşcheş. Turcisme fără de care nu se poate".

Publicat pe 16 septembrie 1998, manifestul lui Sabin Gherman, „M-am săturat de România", a stârnit un scandal imens atunci: acuzaţii de trădare de ţară, reacţii de-a dreptul isterice ale liderilor politici ai vremii.

La zece ani de la apariţia articolului, Sabin Gherman spune că România de care s-a săturat în 1998 e „mult mai vizibilă acum" şi că regionalizarea – adică transferul competenţelor către regiuni şi înfiinţarea consiliilor regionale – se va produce în cele din urmă.

Sabin Gherman admite că ardelenii nu sunt o „rezervaţie de oameni buni", dar crede că regionalizarea este necesară. "Ideea este de a eficientiza un stat costisitor până la extreme"

Fost realizator la TVR Cluj, Sabin Gherman este cunoscut ca autor al articolului-manifest „M-am săturat de România", publicat pe 16 septembrie 1998, pe prima pagină a cotidianului „Monitorul de Cluj".

Articolul a făcut vâlvă la momentul apariţiei, Sabin Gherman a fost acuzat că încearcă să desprindă Ardealul de România şi a fost cercetat pentru trădare.

În 2000, a înfiinţat primul partid regional din România, Liga Transilvania – Banat, însă în 2003, Tribunalul Bucureşti i-a refuzat înregistrarea, declarându-l neconstituţional.

A predat la Universitatea „Karoli Gaspar" din Budapesta şi a fost raportor pentru România în Parlamentul European, din 2001 până în 2007, din partea coaliţiei partidelor regionale.

În 2004 a candidat la Primăria Cluj din partea Partidului Creştin Democrat. A încercat mai multe variante de a revitaliza Partidul Ardelenilor, apoi, în 2007, a renunţat la politică pentru televiziune şi presă scrisă.

Adevărul: Au trecut zece ani de când aţi lansat manifestul „M-am săturat de România". Ce s-a schimbat de atunci, din punctul de vedere al dezbaterii pro sau contra regionalizare?

Sabin Gherman: Să zicem că dezbaterea a devenit mai tehnică, deci mai puţin spectaculoasă. Sistemul însă a rămas acelaşi, poate cu unele corecturi în ceea ce priveşte distribuţia prosperităţii statistice. România de care m-am săturat acum zece ani este, din păcate, mult mai vizibilă acum - mai ales în Italia sau Spania. Continui să cred în altă Românie şi nu mă simt vinovat că iubesc o altă Românie.

Totuşi, în urmă cu zece ani aţi fost anchetat pentru trădare, din cauza acelui manifest. Credeţi că acum ar mai fi posibil ca cineva să fie chemat la Parchet dacă ar mai lansa asemenea idei?

Eu mi-am trăit anii ’50 în perioada în care România se pregătea să adere la NATO şi UE. Nu prea înţelegeam atunci cum un stat care se pregătea să cumpere elicoptere de atac se sperie de un articol de opinie al unui gazetar din Cluj.

Acum, asta n-ar mai fi posibil: tribunalele la care mă convocau ei sunt acum ocupate tocmai de politicienii în cauză. Încep să fiu convins, an de an, că a te sătura de un tărâm al inconsistenţei, al proiectelor neduse până la capăt, ei bine, acest gest nu e doar un act patriotic, cât unul de igienă personală.

Ai noştri aleşi nu s-au gândit că ţara asta ar putea semăna, în timp, cu ei înşişi, nu s-au gândit că poporul ăsta ascultător ar putea creşte producţia de eşafoade după ce aceiaşi aleşi au anunţat că-l vor aresta pe RASDAQ... Mă sperie, sincer, gândul că niciunul din guvernanţi nu poate să explice cum va arăta ţara asta peste douăzeci de ani, care este proiectul lui pentru România următoare... Eu cred că România lor e un vagon de dormit.

Sabin Gherman zice că în Ardeal "o strângere de ... S-au vehiculat până acum mai multe proiecte de regionalizare a României: cel propus de dvs., cel adus în discuţie de Grupul Provincia, cel iniţiat de secui. Cum de mişcarea regionalistă s-a spart în mai multe ţăndări?

Aceste mişcări n-au avut niciun instrument la îndemână pentru a le face viabile, şi nici nu se putea, atunci, altfel.

De obicei, în revoluţii, eroii mor primii, iar foştii acuzatori se transformă în promotori ai proiectului. Ştiam, cred, fiecare dintre noi, ce ne aşteaptă, şi nu cred că destinele noastre sunt mai importante decât proiectul ce va să vină.

Regiunile vor exista în România de după 2010, iar noi, cei dintâi, vom fi probabil spectatori anonimi şi un pic frustraţi, mă gândesc, dar fericiţi că am avut dreptate.

Ideea este, până la urmă, de a eficientiza un stat costisitor până la extreme, de a-l aduce un pic mai aproape de visurile, atitudinile sau resursele fiecăruia. Nu e o mare filosofie în a schimba radical Legea 2/1968, a împărţirii administrative a lui Ceauşescu şi de a veni cu o nouă abordare a ideii, până la urmă, de românitate.

N-o să cred că a fi ardelean sau oltean sau moldovean înseamnă a fi mai puţin român. Dimpotrivă, diversitatea asta e complementară şi îmbogăţeşte. Dar nici nu o să fiu, în veci, solidar cu liderii de unică folosinţă, managerii gureşi ai patriotismului de gaşcă.

Cei care cred mereu că două regimente de recitatori de ode pot să dea măsura şi identitatea unei patrii, sentimentul că simplul fapt că s-au născut români e deja un miracol îndeajuns. Asta nu a putut schimba nicio mişcare, regionalistă sau nu, în România, venită din spaţiul civic.


"Regionalizarea va fi făcută, cel mai probabil, de ... „Regionalismul îmbogăţeşte identitatea naţională"

"Regionalismul e benefic şi din prisma administraţiei, dar şi din cea a solidarităţii. Când am propus acel proiect (n.r. – de regionalizare), prevăzusem şi o taxă de solidaritate interregională, de până la 10% din PIB-ul regiunilor, tocmai pentru a armoniza interesele. Nu poţi izola Ardealul la Soveja şi nici Oltenia la Jiu, există o continuitate economică şi socială. Nici nu poţi sta indiferent la inundaţiile din Banat sau la seceta din Moldova. Identitar, regionalismul e o realitate care îmbogăţeşte identitatea naţională, aşa cum cea naţională o îmbogăţeşte pe cea europeană".

„9 sau 10 regiuni sunt mai eficiente decât 41 de judeţe"

Sabin Gherman din 2008 nu are aceeaşi vizibilitate cu cel din 1998, Grupul Provincia şi-a pierdut glasul, secuii par că se bat cu morile de vânt de la Bucureşti. În acest context, ce şanse are un proiect de regionalizare a României?

Nici eu, nici Provincia şi nici secuii nu vom fi cei care vom implementa sistemul, după exerciţiul financiar european de după 2013. Europarlamentarii români, împreună cu liderii de partide, vor fi cei din fruntea bucatelor - şi, pe undeva, aşa e şi normal.

Important e ca ideea de bază a sistemului să nu fie pervertită în noi instituţii birocratice sau stufoşenii administrative. Vor trebui să ia în calcul că 9 sau 10 regiuni sunt mai eficiente şi mai ieftine decât cele 41 de judeţe. Că o comunitate regională are resurse specifice şi potenţiale specifice, care pot fi mai bine administrate la faţa locului de către oamenii locului.

Există o bază populară care să susţină un partid regional? La alegerile locale din 2004, dvs. şi Smaranda Enache, cei doi candidaţi la Primăria Clujului care aţi pledat pentru regionalizare, aţi strâns mai puţin de 3.000 de voturi împreună...

Un partid regional înseamnă în primul rând lideri politici. Partidul Ardelenilor a strâns, totuşi, peste 17.000 de adeziuni. Asta nu înseamnă însă că eu aş fi avut calităţile unui lider politic, că acei oameni m-ar fi votat, cât faptul că eram de acord unul cu altul.

Eram şi un pic în dezacord cu timpurile, chiar dacă sistemul propus de noi - cu transferul competenţelor către regiuni şi înfiinţarea consiliilor regionale - va fi cel spre care ne îndreptăm.

Regionalizarea va fi făcută cel mai probabil de guvernul central, care va păstra, pentru protecţie, şi legea partidelor, aberaţia care cere 25.000 de semnături din 18 judeţe plus Bucureşti. Cunoaşteţi o regiune istorică formată din 18 judeţe? ...

Regionaliştilor ardeleni le place să spună că Europa se termină la Biserica Neagră. Aţi pune o barieră la intrarea în Braşov dinspre Valea Prahovei?

Vechea Europă se termină la Braşov. Dar noua Românie continuă. Şi pe cât de mult le-o plăcea regionaliştilor ardeleni asta, pe atât, poate mai profund decât în sud, preţuim Balcanii pentru efervescenţa lor. Pentru Bregovici sau Tudor Gheorghe sau pentru geamparalele dobrogene.

Cât despre barieră, da, câteodată, dacă mi-ar sta în puteri, aş pune. Aş opri naibii manelele şi putorile transpirate care vor să ajungă în Vest, la produs, ţigănia aurită care face imagine. La Borş, la fel, pentru ale noastre loaze, din Ardeal.


„Bucureştiul faţă de provincii - stăpân scăpătat şi risipitor"

Spania sau Italia şi-au croit modele proprii de regionalizare. Există un model de regionalizare pe care ar trebui să îl urmeze România?

Modelele sunt proprii, principiile sunt identice. Pe scurt, România ar putea opta pentru nouă regiuni istorice - Maramureş, Crişana, Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina -, plus Bucureştiul, ca entitate distinctă, cu Consilii Regionale care să regleze, respectând legile-cadru ale guvernării centrale, chestiuni privind investiţiile, taxele, turismul, transporturile, educaţia, cultura, de fapt toate celelalte care nu ar intra în atribuţiile centrului.

Cele 41 de judeţe ar putea fi reprezentate de consilii judeţene alese indirect, de şi dintre aleşii locali, în timp ce autonomia locală gestionează oportunităţile imediate.

Fiecare păstrează din taxe o parte, trimiţând bugetului central banii necesari întreţinerii armatei, externelor, instituţiilor naţionale şi de interes strategic. Avantajul e că oportunităţile, pe termen scurt, mediu sau lung, se armonizează, şi fiecare cetăţean poate controla costurile acestui stat.

Cum vedeţi astăzi atitudinea Bucureştiului faţă de provinciile istorice?

De stăpân scăpătat şi risipitor, dar atent în a păstra tradiţia vasalităţii. Dar, atenţie, Bucureştiul face la fel şi în cazul bucureştenilor. Problema fundamentală e de sistem, nu de oarecare capitală.

Bucureştenismul trebuie amendat - şi se putea numi şi albaiulism şi tecucism şi craiovism: e la fel de nociv. Atâta vreme cât un copil poate muri doar pentru că ministrul Sănătăţii a uitat să aprobe continuarea tratamentului (! - caz real, din Hunedoara), cred că acest sistem nu mai are nimic de spus.

Ce pârghii de dezvoltare ar avea Transilvania, ca regiune autonomă, în Uniunea Europeană?

Ca regiune a României, în Uniune. Pârghiile sunt aceleaşi pentru toţi. Poate cu un plus pentru Transilvania, datorită notorietăţii hollywoodiene în turism.

Dar regiunile româneşti, peste puţin timp, nu vor concura doar între ele, ci şi cu catalanii sau bretonii sau flamanzii, pentru tot ceea ce implică dezvoltarea. Or, noi suntem descoperiţi total la acest capitol.

Investiţia Mercedes e un exemplu. Faptul că firme din Sardinia sau Tirol deja reconstruiesc Kosovo şi noi stăm - alt exemplu. Uneori cred că ar trebui interzis „patriotismul", o vreme.

Să aibă voie să vorbească despre el doar cei ce muncesc 12 ore pe zi. În loc de cărămizi în piept - băşici în palmă. Ce tăcere s-ar aşterne, dar cum ar creşte productivitatea... Pentru că - nu-i aşa? - patriotismul fără medicaţie dăunează grav sănătăţii.


"Ţara mea este România, iar patria mea e Transilvania"

Ardelenii şi ceilalţi. În Ardeal sunt 150 de castele, în Moldova vreo şapte, în Oltenia unul singur. Asta spune câte ceva despre o anume civilizaţie. Dar Moldova, de vreo două secole, ni i-a dat pe Eminescu şi Porumbescu, pe Cantemir şi Creangă.

Asta spune câte ceva, iarăşi, despre fenomenul cultural. Iar din sud vine Brâncuşi. Fiecare avem şi n-avem. În Transilvania există însă, mai mult ca oriunde, sentimentul unei patrii. Poţi să spui, aici, că ţara mea este România, iar patria mea e Transilvania - şi ardelenii nu văd în asta o trădare. Avem o memorie un pic mai activă - ne amintim mereu că în sud se spune acum „serviciu uşor" şi la noi, în Ardeal, „spor la lucru".

De obicei, ardelenii cer Bucureştiului să li se ia mai puţin, pe când ceilalţi vor să li se dea mai mult... Sistemul e unul prost făcut, iacobin, în care, potrivit lui Dorel Şandor, munca a încetat să mai fie o garanţie a succesului. Te face să-ţi creezi patrii alternative, un fel de Second Life identitar, ca răspuns la eşecurile de parteneriat cu un stat violent şi costisitor.

Ardelenii, fără influenţa germană, maghiară, austriacă? Ar fi fost, poate, mai glumeţi şi mai vorbăreţi. Dar şi mai leneşi un pic. Asta, evident, dacă mai eram prin istorie. Amintiţi-vă că Biserica Ortodoxă Română din Ardeal a fost, până către 1 decembrie 1918, cel mai redutabil adversar al unirii propuse de Maniu şi Vaida-Voievod.

Sau de celebra „vreau Ardealul, dar fără ardeleni". Sau de faptul că nici acum şcolarii nu ştiu că în Cluj, la 1581, exista o universitate. Sau că la 1568 Transilvania era prima ţară din lume care recunoştea pluralismul religios, prin Edictul de Toleranţă de la Turda.

Toate acestea ne-au făcut, dacă nu deştepţii Pământului, cel puţin un pic mai atenţi la ceea ce se întâmplă cu destinul nostru. Aşteptările sunt mai mari, frustrările pe măsură.

Ardelenii, calităţi şi defecte. Ardelenii nu sunt o rezervaţie de oameni buni. Au o anume încetineală în afaceri, dar avantajul e că aici o strângere de mână contează mai mult decât un contract stufos. În rest, avem, fiecare, cam aceleaşi defecte, şi nu numai cu oltenii sau bănăţenii, dar şi cu, să zicem, valonii sau catalanii. Fabulous spirit...

Mă sperie, sincer, gândul că niciunul din guvernanţi nu poate să explice cum va arăta ţara asta peste douăzeci de ani. Eu cred că România lor e un vagon de dormit.
Sabin Gherman, jurnalist

Preţuim Balcanii pentru efervescenţa lor. Pentru Bregovici sau Tudor Gheorghe sau pentru geamparalele dobrogene
Sabin Gherman, jurnalist

SURSA: Adevarul.ro


gherman
de traian in data de 2008-09-01 10:02:24
tipul, chiar daca nu mi-e simpatic, are perfecta dreptate. cine are curajul sa recunoasca?

Pt. toti NEISPRAVITII di Romania !
de wader in data de 2008-09-01 09:55:53
Nu aveti impresia ca si noi ne-am SATURAT de VOI ! OOOO ! si ce ne-am mai saturat , mai ales ca "miticii" astia va tin in spinare neispravitilor ! Eu v-as da autonomie daca nu ar fi si ROMANI acolo sa va descurcati cu ce produceti , as interzice total accesul celorlalti romani acolo in zona aia de ungurii si de tradatori ca acest gherman -EMBARGOU TOTAL !

opinia mea.
de cainelemuntelui in data de 2008-09-01 09:48:04
Exista mult adevar in acest interviu, dar mitici, cu mintea lor ingusta, nu pot sa il vada. Asa se vede si din virful muntelui.


cainele tot caine..
de harghitean in data de 2008-09-01 10:11:39
Gherman, tu esti un pic tzigan dupa culoare, nu? iar partea aia alba se trage de la unguri sau secui, ca nu-i tot una. deci acum inteleg de ce gandesti si de ce reactionezi asa, doar esti scolit la budawcpesta. totul mie clar...si dak o pui si pe unguroaica sovina smaranda enache, lucrurile is sticla...noi romanii ardeleni, desi suntem nemultumiti de biucuresti si de ******* din sud (ii avem si in ardeal pe ai nostrii, no citeste ...Miticilor de mai jos !

de Oglinda in data de 2008-09-01 09:33:23
"vlad tepes", pune umărul la treabă şi învaţă limba RRROMINA vorbită de RRROMINII din RRROMINIA a lui "ion"="Furdui a lui Iancu". Învăţaţi gramatica limbii române, că vă crede lumea rrromi(ni) turci, ceea ce şi sunteţi... A propos, în cazul cântăreţului, Furdui şi Iancu sunt două nume de citeste ...

uitati-va
de puiu in data de 2008-09-01 09:32:35
Uitati-va la el ce fata are! Ce-i poti cere unuia cu capul gol? Pacat ca presa il readuce in atentie.

AGETUL MAGHIAR
de Burebista in data de 2008-09-01 09:18:27
Sa se duca in Ungaria si sa-si faca cate regiuni vrea acolo. Se vede de la o posta ce Urmaresc acesti tovarasi REGIONALIZAREA ROMANIEI si EVENTUAL TRANSILVANIA sa fie AUTONOMIE Da UNgureasca daca se poate....

ne place,nu ne place...
de Pronto,agent particular in data de 2008-09-01 09:09:49
Inteligenta individului ,consta si in faptul ,de a recunoaste un adevar,oricat de dureros ar fi.Nu sunt ardelean, dar am toata stima pentru fratii de peste munti.Recunosc,sunt altfel.Imi place mult expresia" in revolutie, eroii mor primii, iar fostii acuzatori se transforma in promotori ai proiectului."

Niciun comentariu: