Blog de stiri. Rau si bun in Romania ori despre romani.

marți, 2 decembrie 2008

“DALMAŢIENII” CARE AU INTRAT ÎN PARLAMENT


În ciuda votului uninominal, foarte mulţi dintre politicienii aflaţi pe lista candidaţilor incompatibili cu funcţia de parlamentar au intrat direct în forul legislativ, obţinând peste 50% dintre voturile alegătorilor în colegiile în care au candidat. Lista politicienilor “pătaţi” este întocmită de asociaţiile neguvernamentale Pro Democraţia, ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie. Într-un interviu acordat ieri pentru RRA, preşedintele Traian Băsescu se întreba de ce oare alegătorii au trimis în Parlament persoane cu probleme de imagine sau cu dosar:

“Daca intră în Parlament oameni despre care ştim lucruri rele, va trebui să ne întrebăm: Oare de ce românii, care sunt exigenţi cu clasa politică în viaţa de zi cu zi, le-au dat un nou mandat? Ştiu şi eu”, s-a întrebat el retoric.
În continuare, evz.ro vă prezintă lista candidaţilor “pătaţi” care au intrat direct în Parlament.

ARAD

Gheorghe Albu (PNL) Camera Deputaţilor. A fost directorul societății Astra Vagoane în perioada privatizării acesteia; a fost cercetat penal și trimis în judecată pentru încheierea în fals a unor contracte de vânzare-cumpărare aunor spații comerciale din Arad; acuzat de abuz în serviciu și fals cu privire la vânzarea fără licitație, cu acte false, a trei apartamente.

BACĂU

Viorel Hrebenciuc (PSD-PC) Camera Deputaţilor. Cînd Hrebenciuc era demnitar guvernamental, a fost consacrat termenul de „suveică”, definind mai multe firme cu acelaşi profil care lucrau pentru acelaşi acţionariat la limite ce reduceau la maximu, impozitul. Viorel Hrebenciuc apare, personal, într-o singură societate, dar co-acţionarii de aici sînt nume grele şi controversate (cum ar fi Dan Matei Agathon). Unul dintre asociaţii băcăuani mai deţine şi alte firme, implicate în prejudicierea RAFO Oneşti.Porecla „guzganul rozaliu” i se trage de pe urma scandalului Adevărul, care l-a plasat în asocieri comerciale alături de controversatul om de afaceri iordanian Fathi Taher. şi, deşi este acuzat că ar fi adus „mafia arăbească” în Guvern, nu a făcut-o pe filiera Taher, ci prin Kemal Kader, Zaher Iskandarani şi Omar Hayssam. A fost cercetat de DNA pentru trafic de influenţă.


BUCUREŞTI

Crin Antonescu (PNL) Senat. În timpul mandatului său de ministru al Tineretului şi Sportului, Antonescu a semnat documente care au permis ca terenuri situate în centrul Capitalei, pe care se aflau baze sportive aflate atunci în proprietatea ministerului, să ajungă în patrimoniul privat al afaceriştilor imobiliari.

Silviu Prigoană (PDL) Camera Deputaţilor. Om de afaceri, proprietar al societăţii Rosal Grup. Societatea are contracte de servicii cu primările de sector ale Bucureştiului. Presa acuză contractele de conflict de interese, în special la Primăria sectorului 3, unde Prigoană a câştigat mai multe licitaţii.

Aureliei Vasile (PSD-PC) Camera Deputaţilor. Deputat PSD cu două mandate în Camera Deputaţilor, a beneficiat de o vilă construită de ANL pe care nu a declarat-o în declaraţia de avere decât anul acesta, deşi a contractat-o din 2003.

BUZĂU

Adrian Mocanu (PSD-PC) Camera Deputaţilor. Este fiul președintelui Consiliului Județean Buzău și prosper om de afaceri în domeniul betoanelor și, în general, al produselor de balastieră. Firmele sale au contracte pe bani publici, obținute cu ajutorul tatălui.

CARAŞ SEVERIN

Filip Petru Strejariu (PNL) Camera Deputaţilor. Fost primar al municipiului Oradea, a fost ales, în 2007, membru al Parlamentului European. A fost acuzat de presa locală de o serie întreagă de nereguli, de la avantaje pe care firma sa le-a obţinut de pe urma funcţiei din administraţia locală şi până la inadvertenţe în declaraţiile de avere.


CĂLĂRAŞI

Dan Motreanu (PNL) Camera Deputaţilor. A fost implicat în scandalul “Chiriile parlamentarilor”: deși deținea o locuință proprietate personală în București, încasa lunar de la Parlament o mie de dolari pentru cheltuieli de chirie. A renunțat la suma pentru chirie după ce situația a fost dezvăluită de presă.

CONSTANŢA

Manuela Mitrea (PSD-PC) Camera Deputaţilor. Soţia-deputat a lui Miron Mitrea a devenit notar, deşi nu întrunea condiţiile prevăzute de lege. Cînd era ministru al Justiţiei, Monica Macovei a dat-o în judecată pentru a-i retrage calitatea de notar.

Alexandru Mazăre (PSD-PC) Senat. Fratele primarului Constanţei, deputat. Presa l-a inclus între parlamentarii care au solicitat şi primit bani pentru chirie, deşi deţineau proprietăţi în Bucureşti. Este acţionar la două firme, deşi în declaraţia de interese nu figurează decât una. ca parlamentar a influenţat procesul legislativ pentru a favoriza iniţiative controversate ale fratelui său, primarul.

Eduard Martin (PSD-CD) Camera Deputaţilor Fiu al fostului prefect de Constanţa si piesă de bază în gruparea Mazăre, Martin junior a fost menŃionat în raportul “Contra Banda Litorală”, realizat de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație. A fost filmat de jurnalistii de la Academia Caţavencu, pe 9 octombrie 2007, votând la două mâini, de două ori în 20 minute. Ziaristii constănŃeni au găsit discrepanţe între declaraţiile succesive de avere ale deputatului.


DÂMBOVIŢA

Ion Stan (PSD-PC) Camera Deputaţilor. Fost presedinte al comisiei parlamentare de control al SRI, ulterior secretar al acesteia, deputatul este „fericitul câstigător” al unei plângeri penale depuse de un fost ofiţer SRI pentru trafic de influenţă, asociere în vederea comiterii de infracŃiuni si transimiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial în afara cadrului legal. A fost acuzat că, folosindu-se de poziţia parlamentară pe care o ocupă, a pus, printr-o scrisoare deschisă adresată structurilor de securitate, presiune politică asupra serviciilor secrete. A mai fost acuzat că a dat dispoziţie unor procurori să stopeze o anchetă derulată în baza unei acuzaţii de fals aduse unui lector de la Universitatea Valahia.

Andrei Mircea (PDL) Senat. Ca avocat, a reprezentat și reprezintă personaje controversate din serviciile secrete. Ca fost asociat cu fiul primarului din Snagov, a reușit să obțină pentru sine și pentru ceilalți asociați terenuri în condiții suspecte la Snagov.

Valentin Calcan (PDL) Senat. A fost deputat din partea PSD, candidează acum, pentru Senat, din partea PD-L.

DOLJ

Mircea Geoană (PSD-PC) Senat. Nu a putut să justifice veniturile din declaraţia de avere, invocând surse prea puţin credibile. De numele lui se leagă afaceri imobiliare cu RAAPPS, prin intermediul unor inginerii la care a contribuit şi Primăria Bucureşti. Afacerile familiei Geoană se întind pe multe domenii. Lui Mircea Geoană i se reproşează relaţii de afaceri neortodoxe şi sabotarea unor concurenţi. A fost, între altele, asociat cu privatizarea unor active ale Uzinexportimport, afacerea strategică a Securităţii, dar şi cu principalul partener extern al fostei Gospodării de Partid.

Valeriu Zgonea (PSD-PC) Camera Deputaţilor. A fost Implicat în scandalul “chiriile parlamentarilor”. Deţine locuinţă personală în Bucureşti, dar încasează şi bani de chirie de la Parlament (o mie de dolari lunar).

Olguţa Vasilescu (PSD-PC) Senat. Fosta peremistă face parte din lotul parlamentarilor găzduiţi de RAAPPS. Preşedintă a Comisiei de învăţământ a Camerei şi fostă karatistă, a propus introducerea în şcoli a recursului la „forţa moderată“. Presa de la Bucureşti a făcut o asociere între funcţia parlamentară şi doctoratul în sociologie recent obţinut la Universitatea din Bucureşti.

GALAŢI

Dan Nica (PSD-PC) Camera Deputaţilor. În calitate de ministru al Comunicaţiilor, a luat decizii prin care a creat avantaje unor companii private în detrimentul intereselor statului şi, totodată, al liberei concurenţe. Ministerul condus de Nica a atribuit unei firme IT mai multe contracte pe bani publici. Fostul ministru, în prezent deputat PSD, face parte şi din “lotul” chiriaşilor de lux ai RAAPPS.

Viorel Ştefan (PSD-PC) Camera Deputaţilor. A deŃinut, o vreme, concomitent funcŃia de senator si cea de presedinte al CA la compania
NAVROM, fiind, în acelasi timp, si membru în CA al SIF Muntenia.

GORJ

Victor Ponta (PSD-PC) Camera Deputaţilor. Conform raportului “Coaliţiei pentru un Parlament Curat” (2004), “Victor Ponta este preşedintele Fundaţiei Secolul XXI, din al cărei consiliu director mai face parte si ministrul Ioan Mircea Paşcu. În decembrie 2001, Fundaţia a achiziţionat în urma unei licitaţii organizate de Ministerul Finanţelor complexul Astoria din Mamaia (fostul hotel PCR), pentru suma de 10 miliarde de lei, la numai un an, hotelul fiind vândut PSD pentru suma de 7,5 miliarde de lei. Fundaţia secolul XXI este acţionar majoritar la Radio 21, beneficiară a multor programe cu bani din fonduri europene”.

Vasile Popeangă (PSD-PC) CD Camera Deputaţilor. Migrator politic - a trecut prin ApR, PD, PSD.

MUREŞ

Borbely Laszlo (UDMR) Camera Deputaţilor. Potrivit documentului "Acţiunea pentru un Parlament curat", maniera în care Borbely Laszlo a secretizat numele beneficiarilor de locuinţe ANL reprezintă un caz clasic de interpretare abuziva a legii. Presa i-a solicitat ministrului lista completă a viitorilor proprietari din cartierul ANL "Constantin Brâncuşi". Acesta a refuzat categoric, invocând legea privind protecţia şi prelucrarea datelor cu caracter personal.

Marko Bela (UDMR) Senat. Preşedinte UDMR, fost vicepremier, senator. Deşi unele publicaţii au scris că ar fi colaborat cu Securitatea, CNSAS a decis că Marko Bela nu a fost colaborator al Securităţii. A declarat că a încasat venituri provenind din drepturi de autor pentru două cărţi în valoare mult mai mare decât drepturile de autor reale. DNA a cercetat acest caz suspect de a fi o formă de a obţine venituri necuvenite.

PRAHOVA

Adrian Năstase (PSD-PC) Camera Deputaţilor. Nenumărate dosare de cercetare penală, în care fondul problemei stă în modul în care, susţin procurorii DNA, au fost ridicate cele două proprietăţi (cea de la Cornu şi cea din Zambaccian, Bucureşti)- prin mită şi trafic de influenţă. În acelaşi context, Năstase este acuzat de şantaj. La mijlocul acestui an, Camera Deputaţilor a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Năstase.

SIBIU

Ioan Cindrea (PSD-PC) Camera Deputaţilor. Deputatul PSD a fost secretar de stat în Ministerul Muncii şi director al ANOFM (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă), perioadă în care mama sa, în vârstă de 70 de ani, a concesionat un teren de la Primăria din Cisnădie la un preţ simbolic (1 euro/m2). Tot mama liderului PSD a accesat, în 2001, fonduri Phare (50.000 de euro) prin firma Confsib Internaţional, la care era acţionară. O altă participaţiune a ac?ionarei, alături de alţi politicieni locali, este Crama Apoldu - achiziţionată, conform presei, la un preţ subevaluat.

SUCEAVA

Orest Onofrei (PDL) Senat. A fost ales deputat, în 2004, pe listele Alianței D.A. A părăsit PNȚCD în 2003 pentru a se muta în barca liberală, de unde a migrat după grupul PLD Stolojan-Flutur, în PD-L, dar nu odată cu toată platforma disidentă, ci în vara lui 2008, la patru luni după ce a fost retrogradat din funcția de prefect în cea de subprefect și abia când Flutur a putut anunța public că Onofrei va candida pentru Senat din partea PD-L. În 2006 a fost condamnat la un an cu suspendare pentru accident rutier cu victime, dar a fost ulterior achitat de Curtea de Apel Iași. Într-o recentă declarație publică, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților l-a acuzat că a obstrucționat aplicarea sentințelor judecătorești în cazul Fondului Bisericesc.

Sorin Fodoreanu (PDL) Senat. Comandor în rezervă, a fost inginerul șef al Unității de Aviație Specială care se ocupa cu transportul Ceaușeștilor. Din preajma „elitei“ comuniste a sărit la PNȚCD, pentru a ajunge, în acest moment, la PD-L. La funcția pe care a ocupat-o în regimul comunist există suspiciuni că Securitatea nu i-a fost chiar străină.

TIMIŞ

Gheorghe Ciobanu (PDL) Camera Deputaţilor. Fost membru PSD, a trecut la PD-L după 2004; a fost director al Direcției Vamale Timișoara și subprefect de Timiș; a fost subiectul unei anchete a DNA în care s-a stabilit că au existat legături între el, finul său - Gabriel Moldovan, director al Direcției Regionale Vamale Timișoara - și un grup de traficanți aflați în urmărire; Grupul de Investigații Politice (GIP) a făcut publice înregistrările convorbirilor telefonice care dovedesc aceste legături; Ciobanu a fost promovat subprefect chiar în timpul scandalului. Conform Mediafax, DNA a dispus NUP pentru subprefectul Ciobanu, cazul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

VRANCEA

Miron Mitrea (PSD-PC) Senat. Fost lider sindical, deputat PSD şi ministru al Transporturilor, a demisionat pe 3 septembrie 2008 din Camera Deputaţilor, în urma declanşării, de către DNA, a urmăririi penale sub mai multe capete de acuzare. Unul se referă la pretinderea şi primirea de foloase necuvenite într-un dosar ale cărui încrengături ajung pînă la termopanele din Zambaccian ale lui Adrian Năstase. Mitrea mai este acuzat de abuz de funcţie, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Presa a relatat că ministerul lui Mitrea a repartizat fonduri publice disproporţionat de mari în judeţe dominate de „baronii“ PSD. În perioada ministeriatului Mitrea, regii cu monopol din subordinea Transporturilor au cumpărat reclamă pe bani publici. A vizitat DNA şi pentru dosarul finanţării PSD în campania din 2004. Alte dosare penale pe numele lui Mitrea se referă la nerespectarea dispoziţiilor legale la încheierea contractului pentru autostrada Bechtel, dar şi la tunuri imobiliare cu terenuri ale regiilor controlate de Ministerul Transporturilor.

SURSA: EVZ.ro

Sa le fie blocat accesul in parlament
de Calin(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 15:57

Sa le fie blocat prin justitie sau prin decret prezidential accesul in parlament. Odata ajunsi in parlament isi vor vota singuri imunitati. Oricum, prima problema a viitorului parlament este sa abroge toate privilegiile si imunitatile acordate parlamentarilor. La trei absente, sa fie dati afara. Sa nu aiba dreptul sa plece in strainatate sau in teritoriu daca sint chemati la parchet.
Aiurea
de JUSTIN(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 17:29

Esti aiurea! Tu nusti ce insemana ales al poporului? Ei pot sa-ti blocheze tie toate 'accesele' si sa te lase pe dinafara!
Raspunde
unde este o lista patatilor care nu au intrat in parlament?
de alexandru(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 16:04

hai sa fim putin mai optimisti
cu mici exceptii,
de CCCP(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 19:56

lista sumara prezentata de evz este rosie de la cap la coada! o dovada in plus (daca mai era nevoie) ca, cocina psdista este plina de corupti!
Raspunde
liste parlamentari
de Radoi Maria(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 16:19

Poate ca nu am urmarit presa prea mult inainte de alegeri, dar cred ca astfel de liste trebuiau publicate (eventual cu mai mult tam-tam) cand acesti domni si-au depus candidatura... :(
Raspunde
caterinca de ziar
de caterinca(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 16:22

la un presedinte PENAL cu dosar neterminat, de ceva mai puneti astfel de intrebari! Oare 280 de nave facute fier vechi,si familiile navigatorilor in deriva ,actiune patronata de actualul presdinte si Petre Roman,si niste panarame de termopane,este o diferenta! M-am convis inca o data ca ACUM sunteti unJEG DE ZIAR IMPREUNA CU SLUGILE DE PATRONI !
previzibil
de dudu(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 17:25

mai asta, sluga esti tu pentru ca psd nu inseamna termopane, psd inseamna alfa si poate omega coruptiei din romania, degeaba iti dai pumni in cap, ia mai cauta si vezi cati psd-ei si-au facut firme dupa afacerea flota, imi este greu de crezut ca cei doi oamnei pe care i-ai mentionat au facut scrum singuri toata flota, flota care este anchetata de pe vremea cand basescu nu era presedinte, daca era ceva la mijloc cu siguranta era legat acum dar din fericirea dosarul flota este doar un banc spus de maniacii psd ca sa aiba si ei cu ce sa-si justifice praduiala psd-ista
Raspunde
VAI SI AMAR DE ROMANIA !
de PB(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 16:30

Cu asa gunoaie nici nu ne putem astepta la ceva bine, dar pana la urma noi prostii i-am ales.....
Cu asa parlamentari mai bine fara Parlament !
Raspunde
Basescu presedinte
de Eu(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 16:43

Cat timp presedintele tarii a facut tot felul de afaceri ilegale, pe cand era ministrul transporturilor, apoi ca primar si acum ca presedinte, de ce incercam sa aruncam cu noroi doar in contracandidati?
TURBATII
de vlad(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 17:36

Domnilor ziaristi,va rog sa-mi arata-ti si mie un politician care nu este agatat cu ceva?sa nu uitam ca nici Stanescu nu este un om de afaceri care a prosperat fara scandaluri.
Oricum,nastase este mai pregatit decat base
Raspunde
dalmatienii ???
de mihaela(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 16:59

oare la iasi chiar nu exista astfel de specimene ? sau lor li se iarta multe pt ca au afaceri cu toate culorile politichiei ?
astia nu sunt toti...
de Josan George, marţi, 2 decembrie 2008 - 17:35

sunt doar cei care au iesit cu peste 50% (cred) sau care vor merge sigur. In iasi scorurile par stranse - si nu prea se stie cine merge si cine nu.
Raspunde
DNA a insemnat campanie gratis
de Grigore(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 17:06

Multi dintre cei purtati pe la DNA au obtinut rezultate foarte bune (vezi Nastase, Mitrea). DNA-ul a oferit o campanie electorala gratis si foarte eficienta pentru cei cercetati. Oricum, romanii au ales ca de fiecare data exact ce merita ..
Raspunde
Lista poate fi si mai ampla
de cezar(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 17:11

Petroliberalii unde sunt? Avocatii care au facut trafic cu orfani romani unde sunt? Fenechiii, Bercenii, Felicsii unde sunt? Chiulangii, Gaborii tradatori din secuime care se inchina la Tricolor(maghiar) unde sunt? Lista are carente fratilor, publicati-o completa!
Raspunde
dalmatieni
de contras dalmatieni din presa(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 17:26

Oare de ce nu i-ati prezentat si inainte de alegeri, sau in timpul campaniei?
au fost prezentati
de Josan George, marţi, 2 decembrie 2008 - 17:37

... vezi - Academia Catavencu. Evz a scris un articol si a pus link catre lista din Catavencu.
tot ei...
de contras(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 18:55

Cati jurnslisti de la catavencu sau evz, au mers in colegiile respective pentru a face materiale despre felul cum au inteles acei oameni importanta votului uninominal, asa cum este el acum bun sau rau, e un pas inainte fata de 99, nu? In alte tari jurnalistii sunt printre cei care vor schimbarea alaturi de tineri. Dar cum sa facem schimbare cand si in ziua de 1 decembrie se discuta peste tot de cine pe cine arde mai tare la parlamentare! Cati candidati cinstiti a prezentat evz si "academia" Au scris ziarele locale despre acest liucru? Pana atunci astept sa vina catavencu la sc abc srl sau la magazin satesc.


Felix
de ungolan(Vizitator), marţi, 2 decembrie 2008 - 18:02

Cum l-ati uitat pe cel mai important: Voiculescu- Felix????

Niciun comentariu: