Blog de stiri. Rau si bun in Romania ori despre romani.

joi, 25 septembrie 2008

Poliţiştii, „ca la 20 de ani, fără griji şi fără bani“


Aproape 4.000 de poliţişti, vameşi şi poliţişti comunitari din toată ţara sunt aşteptaţi, azi, în Piaţa Constituţiei din Capitală, la un „spectacol reprezentativ“, care se vrea, de fapt, un protest faţă de salariile mici şi lipsa de protecţie din partea instituţiilor în care lucrează.

Mitingul va începe, în jurul orei 17.30, cu un concert al trupei Voltaj, urmat de un discurs al lui Vasile Lincu, liderul „Pro Lex“, una dintre cele patru organizaţii sindicale care se luptă pentru putere în Ministerul Internelor.

Este puţin probabil însă ca protestul oamenilor legii să aibă vreun efect în condiţiile în care „Pro Lex“ nu mai este recunoscută de conducerea instituţiei din care aceasta face parte. Motivul: o hotărâre a Judecătoriei Sectorului 1 prin care se arată că organizaţia poate reprezenta poliţişti, întrucât numără 374 de membri la CFR Voiaj.

Deşi Lincu susţine că această „greşeală“ se va remedia în instanţă, adversarii săi din sindicat l-au dat deja de-o parte şi au înfiinţat o altă organizaţie, „Pro Lex - Grupa Poliţie“, care ar urma să preia nu doar cei 8.000 de membri ai „Pro Lex“, ci şi fondurile adunate din contribuţiile poliţiştilor.

Drept urmare, liderii „Pro Lex - Grupa Poliţie“ au anunţat că nu vor susţine protestul de azi pentru organizarea căruia s-au cheltuit deja aproximativ 20.000 de euro.

SURSA: EVZ.ro

...daca ceva e strigator la cer,
de Mijea Stefan, joi, 25 septembrie 2008 - 21:25
...este aceasta nesimtire a categoriilor afisate mai sus, oameni care se angajeaza in acele posturi mai mult ptr. spaga si aranjamentele care decurg, decat ptr. salariu. ...ne uitam pe strada si vedem acesti militieni grasi , transpirand din greu din cauza [Citeste] burdihanelor, care au masini pe care salariile lor nu le justifica in niciun fel !!! ...de vamesi ce sa mai vorbim ca daca le vedem viloaiele si masinile ultimul tip iar ne intrebam ce salariu are un asemenea functionar !!! ...iar amaratii de gardieni ce mai ciupesc si ei de la piata, de la borfasii care-si fac veacul in locuri de ei ocrotite, etc. etc. etc. !!!

nesimtirea politistilor
de mihaela, joi, 25 septembrie 2008 - 22:17
care fara sa faca nimic, analfabeti, spagari, cer salarii mai mari.Pentru ce?Cu 2 clase mai mult ca tranvaiu(pe vremuri asta insemna 4)sunt prea p-latiti.Orice sapator de santuri are mai multe drepturi decat politistii romani sa ceara marirea salariilor,daca luam in [Citeste] calcul studiile, ca daca ne referim la munca, politistii ar trebui sa aduca bani de acasa,

MITING
de paul, joi, 25 septembrie 2008 - 22:24
NESIMTIRE ,NESIMTIRE......RUSINE LOR , DAR IN ROMANIA TOTUL E PERMIS ?! NU?.............

habar nu aveti
de me, vineri, 26 septembrie 2008 - 00:55
...stiti toti numai sa acuzati .dar stiti ca 30% din agenti sunt absolventi de facultate si isi pierd noptile pe strazi incercand sa faca ordine intre toti tiganii si asa zisi smecheri din tara desi legea nu ii ajuta deloc?stiti [Citeste] ca agentii de pe strada nu au sarbatori sau week-enduri libere ca voi si cei de la ordine publica atunci au mai mult de lucru cu toti betivii si incultii ,si de unde sa ia iei spaga?poate sefii lor.....Pentru 1500 de lei pe luna sa lucrezi noptile si sa iti pui viata in pericol.........Chiar au dreptate..........

...mai, mai, mai,....
de Mijea Stefan, vineri, 26 septembrie 2008 - 07:29
...daca au atata scoala (ceea ce nu-mi vine sa cred) de ce se fac politisti ???...oare nu pentru spaga ce-o iau pazindu-i pe tigani si tinand de sase !!! ...dupa parerea mea acel om care lucreaza pentru tigani, care se inhaiteaza [Citeste] cu tigani, si care se pun in slujba lor, sunt de cea mai joasa speta si cel mai ordinar caracter !!!

nesimtiti
de darius, vineri, 26 septembrie 2008 - 01:11
sigur ca ar trebui sa ia mai multi bani.. nu le ajung spagile.. ne trezim ca platim noi din banii nostri violatori ca la giurgiu si spagari ca in toata tara! nesimtitii! sa se angajeze altceva daca nu le convine! [Citeste] 20.000 de euro au avut pt miting.. aia de unde erau daca nu au bani?!

spagarii
de arkan, vineri, 26 septembrie 2008 - 06:47
Ia sa-i controleze cineva serios, sa vedem cati vamesi au masina romanesca?cate case au militienii,cam ce afaceri au nevestele lor?astora nu le mai ajunge spaga si vor o compensatie de la stat :))

Multa nesimtire
de GIGI BERLOGEA, vineri, 26 septembrie 2008 - 08:32
Nu stiu cum mai au tupeu sa mai ceara mariri cand iau spagi dupa spagi.Cunosc politisti care nu aveau tocuri la pantofi si acum umbla in gepuri.Ii vezi in piata,nu dau bani ,la carne ,nu ,si atunci te intrebi ce fac cu banii.

miercuri, 24 septembrie 2008

PORTRETE CU MATERIALUL CLIENTULUI - Moravuri şi năravuri grele


Ţoapa, mitocanul, manelistul, beizadeaua şi piţipoanca sunt vedetele timpului. Ziua sau noaptea, la televizor, în ziare, în cluburi de fiţe, nu mai respiri de ele. Vorba cuiva, ţi-e frică să deschizi şi frigiderul. Chitite pe "şoping" la Paris, Milano, Londra etc., nulităţile fac orice să afle paparazzii cât i-au costat onomasticile, botezurile, năşitul. Divorţurile sunt organizate cu campanii de promovare, înmormântările sunt de top 300, declaraţiile politice se fac de pe marginea piscinelor. Corturile de nuntă pun stăpânire pe străzi şi manelele transformă populaţia în cutii de rezonanţă. Prostul-gust şi mârlănia îmbâcsesc mediul, rimează cu isteria din circulaţie, cu gunoiul, cu prestaţiile zgomotoase ale derbedeului politic. Din nenorocire, devin rapid exemple, iar pentru mulţi sunt singurele modele. Aici e pericolul! Din cauza lor, unii dispar unde văd cu ochii prin lume, de teamă să nu li se intoxice odraslele.
De azi înainte, ţoapa, mitocanul, beizadeaua, piţipoanca sunt eroii paginilor de moravuri din Jurnalul Naţional. Portretele sunt croite, vă asigurăm, cu materialul clientului. (Răzvan Bărbulescu)


--------------------------------------------------------------------------------

Lumea lu’ Guţă, Salam şi Minune
Definiţia manelei: Maneaua este un stil de muzică din Balcani, derivată în principal din cântecele de dragoste din Turcia, Grecia, arăbeşti sau din Serbia.
Eram într-o zi la stop pe Ştefan cel Mare. În stânga mea, un gipan cu un gibon la volan, cu geamurile din faţă coborâte până la maximum. În dreapta mea, o Dacie rablagită cu un firfirică de om şi cu geamu’ de la şofer puţin crăpat. În stânga duduia gipanu’ şi gibonu’ o dată cu el în timp ce îngăima nişte versuri, Guţă, Muţă, Suţă sau cum i-o zice lui mamă-sa. În dreapta, bubuia maneaua de-i crăpase lu ăla micu’, săracu, timpanele, da’ nu-l dădea mai încet nici d’al dreacu’. Şi-o fi zis printre zecile de muţunachi şi cruciuliţe atârnate de parbriz: “Păi, ce, ăla cu gipanu e mai tare decât mine? Ce dacă am Dacie? Şi ce dacă e frig afară? Crăp şi io un pic geamu’...” În stânga, ceva cu bani şi inimă albastră. În dreapta ceva cu duşmanii şi cu afacerea care merge bine şi se oftică duşmanii. La verde, gipanu’ pleacă-n trombă cu scârţâit de roţi. Ăla micu’ se târăşte huruind. Bum-bum maneaua pentru tot cartieru’, fără număr. “Duşmanii poartă pică,/ Dar n-au valoarea mea/ Şi toată viaţa lor nu calcă urma mea.”



Profil de manelist
Un search superficial pe net mă trimite la un profil marca Florin Salam. Nu ştiu dacă e cel adevărat, dar citesc la “about me” şi iată peste ce dau: “Sunt o persoană care am visat de mic să devin solist şi îi mulţumesc celui de sus că ma sprijinit. Pentru mine nu contează banii cât contează Inima şi sufletul, am 31 de ani şi nu caut nimic, îi mulţumesc lui Cumătrul meu că a băgat pozele cu mine pentru toţi fanii mei adevăraţi”. Citesc şi-mi vine imediat în minte o imagine care se tot repeta la nesfârşit pe toate posturile de televiziune cu manelişti pe la nunţi, pe la şuşe, şuete şi alte tarantele, aruncând cu bani “fără număr, fără număr”. Manelistului îi plac banii, îi place puterea. Dacă are un telefon de câteva mii de euro, un ceas de şi mai multe mii, o maşină scumpă şi fiţoasă, şi un palat de casă cu trei etaje, şi o oglindă sau o inimă mare roşie pe tavan în dormitor e cel mai fericit. E împlinit. A atins apogeul puterii sale de manelist. Dacă mai învârte şi o afacere bănoasă asta deja e investiţie pentru copilashi. Manelistul cântăcios diferă de manelistul-fan. Dacă Guţă, Salam sau Puştiu se întrec în maşini care mai de care, fanu’ de rând are de cele mai multe ori o dacie break din 1900 toamna, pe care a dat cel mult 25 de milioane de lei, pe care o tunează, o împopoţonează, o utilează cu un sistem audio puternic şi o umple de muţunachi. Chiar dacă n-are bani de benzină decât pentru o sâmbătă sau o duminică să iasă la un grătar la maximum 15 kilometri de Bucureşti, tot îi porneşte motoru’ fro juma’ de oră pe-nserat şi dă la maximum manelele ca să audă toate blocurile din jur ce sistem audio beton are. Se fâţâie din şolduri în acelaşi ritm cu tovarăşii lui, mai scuipă nişte seminţe şi mai ia o gură din berea la pet. Dacă manelistul cântăcios îşi permite un telefon ultima generaţie, fanu’ are un Nokia de acu cinci-şase ani pe care nu-l schimbă, pentru că nu are bani. Fanu îşi afişează cu mândrie tricoul plasă şi şlapii din plastic luaţi de pe tarabă de la Obor, în timp ce idolul lor apare la tv înţolit şi înflorat ca o paparudă, dar neapărat cu un sacou peste salata de pe cămaşă. Oricum, ambii caută acelaşi lucru: faimă şi invidia duşmanilor. Oricum, oricând. “Cu mine aţi încurcat-o,/ Am fost la forţele NATO/ Eu sunt bomba nucleară/ Cine mă atinge, zboară”.“Adi rulzz”

“Ai auzit, fată, ultima a lu’ Adi de la Vâlcea? Ce tareeee e... mmmm... Da’ el? Da’ de el ce părere ai, fa? Ai văzut ce mişto e? Mamă, mămă... ştii câte postere am cu el? Fro 10-20... Nici io nu mai ştiu fată... că i-am luat şi autograf când a cântat la o nuntă la Cocârlaţi, acolo unde stă ăla cu care mi-o trăgeam io astă-vară şi venise cu verişoară-sa la noi , la Bucureşti... în Capitală... deh, că nu mai fusese.

Lui nu-i place Adi... de la Vâlcea... îi place Vali (Vijelie)... că cică are versurile mai trăsnet... da’ Adi rulzz... e ză best... beton... E mişto... Am citit io într-o revistă că şi-a cumpărat un Lamborghini ultima fitză... tare... e galben... culoarea mea favorită... un vecin d’al meu din Rahova a văzut-o cică parcată în faţă la hotelul Rex din Mamaia... nevastă-sa cică l-a şi văzut pe plajă... cică eee... eee... beton tipu’... are de toate tot ce-i trebe.... hai, fată, că te las... mă duc să bag la descărcat ultima lu ’Adi... fac şi un cedeu... dacă vrei, îl copiez... hai pa. (cântând) «Femeile mele/ Sunt fotomodele/ Frumoase şi stilate/ Le iubesc pe toate».”

SURSA: Jurnalul.info

1. Salutari din Canada | scris de Labasaliq | 23/09/2008 23:22:29
Ma gandeam sa-mi petrec vacanta prin Romania, dar bine ca mi-ati redirectionat pasii. Mai merg o data prin Caraibe, cu riscul de a ma plictisi.

Hehe.2. minunat | scris de andy gaina | 24/09/2008 00:16:08
articolul e genial,pacat ca n-o sa-i doara!mai vreau!!3.

Daca... | scris de Georgeta | 24/09/2008 07:51:59
Daca n/ar exista cei ce prefera o astfel de muzica , oare ce palate si/ar fi ridicat cei enumerati mai sus?Din pacate noi i/am ajutat sa ajunga milionari in euro. Asa ca.... Articolul este exceptional,mai scrieti, poate se va lipi ceva si de romanii nostri.

4.TZIGANII AU FURAT COMPONENTELE METALICE DIN LIFT | scris de UN LOCATAR DE BLOC BUCURESTEAN | 24/09/2008 08:10:45
Ziua in amiaza mare, doi tzigani imbracati cum sunt descrisi in articol, au furat componentele metalice din cele trei lifturi ale blocului, St. cel Mare-Bucuresti. Reclamati la politie de catre administr., cu nr. de taxi care i-a asteptat, nimic nu au descoperit bravii nostri politisti. Sau, poate, stiu ei ceva, dar nu ne spun...

5. Cine-i de vina ? | scris de luciana | 24/09/2008 09:05:33
E buna si campania Dumneavoastra dar cam tarziu. Deja sunt "majoritari". Cred ca o sa va supar, dar va spun ca presa are o mare vina. Mai ales televiziunile care ne-a umplut programele si stirile cu mitocanii. Poate o "campanie" a tacerii" ar avea efect si am mai respira si noi un pic. Dar toapele au bani si jurnalistii sunt si ei oameni, nu? De spaga la presa ati auzit ?

6. Sigur | scris de elena | 24/09/2008 09:49:50
Pai sigur, de unde am auzit noi de ei? De la voi-din ziare si de la Tv...ca la noi la Bacau nu ajung Vijelie si Salam pe la nunti.Voi ii bagati in seama, ii ridicati in slavi si ne tot anuntati daca si-ai mai luat vreun "saco" Armani...Ia ignorati-i si sa vedeti ca va fi mai curatenie...dar cum bine cineva zicea mai sus...de spaga la ziaristi ati auzit?...Super articol...dar....ce pacat ca nu-i doare!!!!!

7. muuultaaa tacereee | scris de Dusmanii Mei | 24/09/2008 10:06:45
Eu de mult timp sunt de parerea ca mult mai bine ar ajuta o campanie a tacerii totale referitor la subiecte de o joasa moralitate si calitate (includ manele, gigi, frf, mare parte din fotbal, simona senzual, etc.). Dar dupa cum spunea cineva pe aici si ziaristii sunt oameni si de spaga la ziaristi s-a tot auzit. Oricum in ziua de azi tot e mai bine... acum 3-5 ani nu puteai sa mergi 50 de metri pe o plaja la mare in Romania fara sa asculti 3 manele in acelasi timp (una dintr-o masina, una de la taraba cu ''cedeuri'', si una de la o terasa). La T.V. din 5 emisiuni 4 aveau invitati manelisti... pana si emisiuni cat de cat okale lui Marutza, sau Razvan si Dani, etc... aveau manelisti constant ca si invitati. Acum oricum se poate respira cat de cat printre ei.. nu mai e ca acum cativa ani... Si ca sa fiu corect pana la capat... pana la urma trebie sa acordam fiecaruia drep[tul la a alege sa asculte ce vrea... sa adopte ce ideologie vrea... cu singura si cea mai importanta conditie SA NE RESPECTAM INTRE NOI. Si atunci toata lumea e fericita... si cei cu manele si cei cu house si hip=hop-erii.... dar eu sincer pana acum nu am vazut petrecere house... sau pe parazitii cantand pe o scena care sa blocheze 2 strazi sau 3 incinte de blocuri... si fumul de la gratare sa ajunga pana la etajul 6... concluziile le trageti singuri

luni, 22 septembrie 2008

Bucurestenii prefera sa fie martori ai infractiunilor


Doar o treime dintre bucuresteni ar sesiza politia in cazul in care ar fi martorii unei infractiuni, iar cei care ar fi dispusi sa se implice direct intr-un conflict au studii superioare si venituri de peste 3.000 de lei, este concluzia unui sondaj comandat de Politia Capitalei.

Studiul realizat in luna iunie a acestui an, pe un esantion reprezentativ de 396 de persoane, dintre care 54% femei si 46% barbati, arata ca atunci cand sunt martori la comiterea unei infractiuni, doar 33% dintre bucuresteni sesizeaza politia, 30% incearca sa mobilizeze fortele de la Ordinea Publica si doar 10% dintre ei sunt dispusi sa fie martori.

Potrivit sondajului, principalele motive ale lipsei de implicare a cetatenilor sunt: frica pentru siguranta proprie (84%), neincrederea in promptitudinea agentilor de ordine (73%), lipsa de fermitate a legii (58%), teama ca nimeni nu-i va ajuta (65%) si teama ca nu le este protejata identitatea (52%).

De asemenea, atunci cand se implica, totusi, intr-un incident, bucurestenii intervievati se gandesc, in primul rand, ca pot deveni si ei o victima (31%). Doar 24% dintre ei cred ca este o datorie cetateaneasca.

Insa, in situatia in care ar deveni chiar ei victime, oamenii isi doresc ca ceilalti sa anunte politia (61%) ori ceilalti sa fie martori (30%). Sau ca ceilalti sa prinda infractorul (38%).

Totodata, datele studiului mai releva ca cei care au studii superioare sunt mai dispusi sa se manifeste fizic, in timp ce persoanele care au copii se implica mai mult verbal si mai putin fizic.

Politia Capitalei a demarat campania "Eu ajut, ajuta si tu!" care se va desfasura in perioada 15 septembrie -15 mai si care isi propune sa reactiveze spiritul civic al cetatenilor.

Prima etapa, cuprinsa in intervalul 15 septembrie-31 decembrie, are ca obiectiv constientizarea cetatenilor cu privire la pasii pe care trebuie sa-i urmeze in calitate de martori ai unei infractiuni, iar in a doua etapa, cuprinsa intre 1 ianuarie -15 mai 2009, se doreste formarea unei reactii civice de implicare din partea bucurestenilor.

SURSA: Ziare.com


O_ RECLAMANTA
spune: astazi, 19:40
frica saraca.........

Cred ca ar trebuie MULTE.........MULTE emisiuni EDUCATIVE TV care sa redea ROMANILOR increderea in ei .Sunt sigura ca numai asa se poate obtine ceva.

cetateanul
raspunde: astazi, 22:36
multi romani au educatie

Dar ce te faci cand atacatorul iti infinge si tie cutitul.Cine te apara,cine te mai baga in seama.Avem organe speciale care in loc sa se implice stau ca spectatori.
Dece autoritatile permit tuturor borfasilor sa poarte arme letale?
Pe criminali in loc sa-i tina in inchisoare ii elibereaza pe motiv ca nu reprezinta un pericol pt societate.

Smecherii soselelor. Agresivitatea in trafic este efectul neputintei din viata de zi cu zi


Intensitatea traficului rutier si prezenta masinilor de mare putere au dat nastere la o noua categorie de persoane, pe care psihologii o definesc “frustratii de pe strada”. In opinia lor, violenta de pe sosele, manifestata sub toate formele, are drept cauza infatuarea si incapacitatea persoanei de a se afirma profesional si social.

Ii gasesti lenevind si invartind cheile de la masina pe deget, la cafenelele de lux de pe Beller sau din preajma Universitatii. Isi admira cu satisfactie bolizii in timp ce palavragesc cu tinere pentru care, daca n-ai sub capota de la 300 de cai putere in sus, inseamna ca nu esti destul de viril. Nu exista sofer care sa nu-si fi tocat nervii la volan, sau ca simplu pieton, din cauza agresivitatii si manierelor smecherilor cu masini de lux. Nu sunt prea multi cei care n-au avut de-a face cu gipane care sa le “ia fata” cu tupeu, s-o ia pe contrasens dand flash-uri si claxonand, sa opreasca brusc sau sa vireze fara sa avertizeze. In urma cu cateva zile, pe toate posturile de televiziune, a fost difuzata o stire in care un posesor de autoturism de teren 4x4 a fost oprit de politie abia dupa ce s-a facut uz de arma. Respectivul circula, pe undeva pe langa Focsani, cu o viteza care depasea cu mult limita prevazuta de lege. Depistat fiind de radarul politiei, i s-a semnalat sa traga pe dreapta. Soferul nu s-a supus semnalului, a mers mai departe cu aceeasi viteza si a oprit abia dupa ce politistul a tras cu pistolul dupa el. In imaginile date pe televiziuni, individul a refuzat sa explice de ce nu a oprit, ba, mai mult, a avut o atitudine agresiva, chiar injurioasa la adresa presei. Cazul aproape ca era unul banal, atat de multi sunt cei care sfideaza legea si partenerii de trafic doar pentru ca au masini mai mari si mai puternice.

Cultura discretionara a banului face ravagii

“In asemenea situatii avem de a face cu persoane care, din capul locului, dispretuiesc legea si cred despre ceilalti ca sunt niste fraieri pentru ca se conformeaza normelor, legilor si valorilor societatii”, spune psihologul Hanibal Dumitrascu. “Ei se situeaza, pe ei insisi, deasupra legii si considera ca orice tip de comportament pe care il abordeaza in raporturile cu ceilalti este pe deplin justificat, pentru ca au sentimentul ca sunt intangibili si nu pot fi pedepsiti. E vorba bineinteles si de cultura banului, a discretionarilor. In general, li se pare ca totul li se cuvine. Trec pe rosu, depasesc viteza maxima permisa de lege, incalca linia continua, parcheaza unde nu e voie si, pur si simplu, isi considera partenerii de trafic niste jaloane. Cat despre pietoni, dispretul e si mai mare. Acesti indivizi considera ca cei care merg pe jos le sunt inferiori din punct de vedere social”, adauga psihologul.

Complexul sexual si lipsa de maturitate

Smecherii din trafic cred ca nu sunt suficient de inteligenti daca nu au si exhibari de comportament foarte puternice. Ei incalca regulile, dar injurat esti tot tu. Daca esti femeie, pe langa limbajul trivial, vizionezi, stand la semafor, si semne vulgare. “Cu cat individul respectiv este mai imatur din punct de vedere cultural si educational, cu atat violenta limbajului sexual explicit este mai evidenta. Sunt persoane pe care le-am putea denumi «falologocentrice», adica vorbesc in termeni extrem de elogiosi de performantele lor sexuale, in realitate lucrurile fiind diametral opuse. Adica sunt complexati sexual”, explica Hanibal Dumitrascu. “Aglomeratia care e pe carosabil tine si de lipsuri istorice pe care le are societatea romaneasca, adica absenta unei infrastructuri rutiere adecvate. Dar nu numai aceasta determina foarte multi dintre participantii la trafic sa fie violenti fizic sau verbal, ajungandu-se si la folosirea armelor de foc, cat, mai ales, incapacitatea multora dintre soferi de a face fata stresului cotidian. Ne aminteste de o scena memorabila dintr-un film cu Michael Douglas, in care personajul acestuia isi abandoneaza masina si, mecanic, imperturbabil, scoate un pistol si trage in multime. Concluzia ar fi ca un om intreg la minte, la intalnirea cu un smecher de sosea, sa evite orice contact cu astfel de indivizi. Atata vreme cat strada este abandonata din punct de vedere institutional de politie, de cei care sunt platiti sa asigure siguranta, nu avem posibilitatea sa ne aparam. Strada a ajuns un spatiu anomic (n.r. – dezorganizat). Atata vreme cat anomia va fi starea care caracterizeaza soseaua, smecherii vor fi regii soselelor, iar tipul corect va fi dispretuit si nu va reusi sa aiba respectul cuvenit”, a concluzionat psihologul Hanibal Dumitrascu.
Mihnea-Petru Parvu

SURSA: Gardianul.ro


alin
2008-09-22 13:05:22
ipocrizie
Tin sa precizez ca fac parte din categoria conducatorilor auto cu masina puternica si...ATAT!!! Eram deunazi intr-o intersectie aparent neaglomerata...in mijlocul ei, stationa un Renault Clio, cu o doamna respectabila la volan. Crezand ca ii este teama sa treaca de intersectie, am asteptat cuminte pana cand nu mai era nimeni prin zona...Surpriza, Doamna era tot acolo... Mi-am zis sa incerc cu un flash, poate se trezeste....Nimic! Incerc un claxon timid, de teama sa n-o sperii; nimic!!! Ma dau jos si o intreb respectuos: "ati patit ceva?" Primesc replica: "Vezi-ti de treaba, b..le!!!" Care categorie de conducatori auto mai face subiectul articolului, stimate jurnalist si stimate psiholog (de serviciu)????

Vlad
2008-09-22 11:55:29
Autostrazi si sosele cu GUVERNUL PSD
Noroc ca scapam de LICHELELE astea din PNL si PD-L care in 4 ani au facut 5 km de autostrada. Guvernul PSD prin programul sau va asigura material si financiar resursele pentru centuri ocolitoare, autostrazi , sosele si in felul acesta vom circula si noi civilizat.

alecu
2008-09-22 9:20:45
ce e nou?
Asa si? E ceva ce nu stiam? Trebuia sa vina un psiholog sa ne spuna chestia asta? Credeti ca or sa citeasca politistii de la circulatie articolul si or sa spuna: "Gata ma, hai sa-i ardem pe astia, uite ce zice aici, ca nu mai pot oamenii corecti de smecherii cu bolizi, pe strazi." Eu cred ca problemle prezentate mai sus nu se regasesc doar la smecherii cu bolizi. Ci cam la toti oamenii. Care de fapt se comporta normal atata timp cat nu au primit nici un fel de educatie, vreodata. Suntem oamenii cavernelor, simplu. Ne formam clasele sociale in functie de imagine. Sa ai burta mare(nu neaparat gras, e o diferenta) care sa dovedeasca ca ai rezerve in camara si mijloc de transport mai avansat decat ai celorlalti bastinasi. Nu s-au inventat cartile, nu s-au inventat intelectualii, filosofii, etc. Exista o vaga idee despre un sistem social, etc. Natura insa va face curat singura. Prin asta au trecut si alte tari europene acum vreo doua sute de ani.

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Oprescu a premiat 30 de personalităţi


Cu prilejul evenimentului "Zilele Bucureştiului", edilul Bucureştiului a oferit 30 de diplome de excelenţă unor personalităţi ale vieţii artistice, socio-culturale şi sportive care au participat la dezvoltarea comunităţii. Printre cei care au primit diplomele de excelenţă se află actorii Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Florin Piersic şi Maia Morgenstern. Diploma acordată marelui actor Ştefan Iordache va fi ridicată de soţia sa, Mihaela Iordache, în cursul săptămânii viitoare. Edilul şef a oferit diplome şi regizorilor Cristian Mungiu şi Sergiu Nicolăescu, violonistului Alexandru Tomescu, scriitorilor Dinu Săraru, Silvia Iulia-Kerim, sculptorului Marcel Guguianu, pictorului Ion Săliăşteanu, preşedintele de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici, cântăreţelor Angela Similea şi Corina Chiriac, precum şi balerinei Ileana Iliescu.


La aceeaşi festivitate au fost premiaţi sportivii Elisabeta Polihroniade, Alina Dumitru, Sandra Izbaşa, Viorica Susanu, Georgeta Andrunache, precum şi jurnalistul Cristian Ţopescu.

Dintre personalităţile medicale au primit diplome profesorul Ion Lascăr, profesorul Alexandru Pesamosca, profesorul Ionel Sinescu. De asemenea, au fost premiaţi rectorii Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Emilian Barbu Popescu, Ioan Haiduc, preşedintele Academiei

Române, academician doctor Eugen Simion, Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Băncilor din România.

"În primul rând, este o reuniune de familie acestă întâlnire cu dumneavoastră, cel puţin eu aşa o simt. Este o onoare şi o plăcere să văd reunite la un loc atâtea personalităţi. Vreau să vă reamintesc că sunteţi adevărate simboluri şi modele pentru comunitatea noastră. Gestul pe care îl fac astăzi nu este unul formal, nu este gestul primarului general, ci a instituţiei pe care o reprezint, el este punerea pe hârtie a ceea ce ar trebui să simţim cu toţii, toată dragostea şi consideraţia", a spus Sorin Oprescu, citat de Agerpres.

Prin acest demers, edilul şef al Capitalei a vrut să arate recunoştinţa pentru meritele deosebite ale personalităţilor, pentru talentul şi munca depusă de-a lungul anilor.

SURSA: EVZ.ro

NU POT SA CRED CA...
de DEDITEL DIN VITEL, sâmbătă, 20 septembrie 2008 - 16:58

...ANGELA SIMILEA A FOST PREZENTA sub acelasi acoperis cu Corina Chiriac. Noroc ca nu au trebuit sa si cinte...ceva decit sa zioca multumesc. In rest...lasa ca a vorbit Florin Piersic...si cind deschide el gura ...uitat-te la ceas...

joi, 18 septembrie 2008

EXCLUSIV / Rechizitoriul Deltei


La patru ani după ce guvernanţii au promis redimensionarea economică şi ecologică a Deltei Dunării, starea celei mai valoroase Rezervaţii a Biosferei din Europa este dezastruoasă. Braconajul sufocă Delta, pescuitul electric şi cel cu dinamită fiind un lucru comun în Rezervaţie. Peştele, din ce în ce mai puţin, nu mai este suficient nici pentru păsări, multe dintre ele monumente ale naturii, care în lipsa hranei se refugiază în partea ucraineană a Deltei. În Rezervaţie se vînează cu nesimţire, iar autorităţile, în ciuda recomandărilor europene, nu fac nimic pentru remedierea situaţiei. Nici o localitate din Deltă nu are groapă de gunoi şi staţie de epurare a apelor reziduale. Procesul de reconstrucţie ecologică, premiat de convenţiile internaţionale de mediu, a fost stopat, deoarece lupta pentru pămînturile Deltei este foarte mare. Responsabil de acest haos, guvernatorul liberal Paul Cononov (venit în funcţie în 2005 de la o firmă de salubritate din Tulcea, cu datorii la stat) a fost numit ieri consilier personal pe probleme de mediu al prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu, deşi are mai multe dosare penale. Ruşine, Tăriceanu! Halal prim-ministru, halal guvernare!


Delta Dunării, sub stăpînirea haosului
Acum, cînd prin media se vorbeşte aproape la unison despre "măreţele realizări" ale guvernării 2004-2008, iar noi vedem la fiecare pas prăpastia dintre vorbe şi fapte, încercăm să prezentăm un exemplu a ceea ce s-a promis şi nu s-a făcut într-o zonă de o valoare excepţională – Delta Dunării.

Programul de guvernare al Alianţei "Dreptate – Adevăr", 2004, face cîteva referiri la Delta Dunării, în cadrul capitolului 18 – "Politica privind protecţia mediului înconjurător":
– "Asigurarea unui management performant la nivelul cerinţelor UE şi al convenţiilor la care România este parte, a reţelei naţionale de arii protejate;
– finalizarea cadastrului tuturor ariilor protejate şi utilizarea acestor date în inventarierea siturilor Natura 2000 în România;
– protecţia ecosistemului Dunăre – Delta Dunării – zona teritorială a Mării Negre, prin crearea unei infrastructuri la nivelul cerinţelor UE privind folosirea ecosistemelor, monitorizarea riguroasă a surselor de poluare şi măsuri pentru diminuarea acestora;
– redimensionarea ecologică şi economică a Deltei Dunării, în scopul protecţiei pe termen lung a acestui ecosistem şi a dezvoltării economice şi sociale în conformitate cu Convenţia Internaţională a Deltei Dunării".

Responsabili pentru respectarea acestor angajamente au fost:
1. Sulfina Barbu, ministru al Mediului şi Gospodăririi Apelor, 2005 – 2007, PD (PD-L)
2. Atilla Korodi, ministru al Mediului şi Dezvoltării Durabile, 2007 – 2008, UDMR
3. Paul Cononov, guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, 2005 – 2008, PNL.


Infringement împotriva României
S-a promis: "Asigurarea unui management performant, la nivelul cerinţelor UE şi al convenţiilor la care România este parte, a reţelei naţionale de arii protejate".

România s-a angajat ca pînă la 1.01.2007 să fie înfiinţată Agenţia Naţională pentru Arii Protejate, instituţie ce ar fi trebuit să coordoneze managementul ariilor naturale protejate şi să administreze folosirea fondurilor europene destinate finanţării proiectelor pentru îmbunătăţirea stării ecologice a ariilor naturale protejate din România. În pofida angajamentelor luate, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, nici sub conducerea Sulfinei Barbu, nici sub cea a lui Atilla Korodi nu a înfiinţat această agenţie. Astfel, Comisia Europeană a declanşat în noiembrie 2007 procedura de "infringement" pentru nerespectarea angajamentelor asumate, iar ieri a trimis un ultim avertisment.

Vinovaţi: Sulfina Barbu (PD-L), Atilla Korodi (UDMR)


Peşte pentru piaţa neagrăÎn 2005, cu un entuziasm demn de o cauză mai bună, Ministerul Mediului şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării "dau la pace" cu concesionarii care "sugeau sîngele pescarilor" şi desfiinţează "de comun acord" unele contracte de concesiune a valorificării resurselor piscicole din RBDD.

Uralele concesionarilor din 2005 care îşi puteau continua activitatea fără a mai plăti milioane de euro anual la bugetul de stat nu s-au stins nici în 2008, cînd pescarii se plîng că sînt obligaţi să predea peştele la aceleaşi cherhanale, ce aparţin tot foştilor concesionari care le dau preţuri de nimic, aşa că mai bine vînd peştele pe primitoarea piaţă neagră. Nici în glumă nu se mai vorbeşte de repopulări cu specii de peşte ameninţate, de paza resurselor piscicole, de îmbunătăţirea habitatelor de reproducere naturală a peştilor...

Vinovaţi: Sulfina Barbu (PD-L), Paul Cononov (PNL)


Managementul deşeurilor, inexistent
Management performant în Delta Dunării la nivelul cerinţelor UE? Ce glumă bună! Să ne ocupăm de problema managementului deşeurilor pe teritoriul RBDD.

Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării există 21 de localităţi cu o populaţie de aproximativ 15.000 de locuitori. În perioada sezonului estival se mai adaugă circa 100.000 de turişti. Cantităţile de deşeuri generate sînt, în fiecare an, de ordinul miilor de tone. Cu toate acestea, nici o localitate de pe teritoriul RBDD nu dispune de o groapă de gunoi autorizată în conformitate cu prevederile UE (nu-i aşa?!!). Nici o localitate nu are staţie de epurare a apelor reziduale şi doar cîteva au instalaţii de apă potabilă. În aceste condiţii, nici un fel de directivă sau reglementare a Uniunii Europene în domeniul managementului deşeurilor nu e aplicată pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Vinovaţi: Sulfina Barbu (PD-L), Atilla Korodi (UDMR), Paul Cononov (PNL)


Construcţii neautorizate
Premierul Tăriceanu a comandat realizarea unui Cod Arhitectonic al Rezervaţiei. S-a promis să nu se mai elibereze retroactiv autorizaţii de construcţie.

După mai bine de 3 ani de guvernare, guvernatorul ARBDD, Paul Cononov, constata cu surprindere că există foarte multe construcţii neautorizate pe teritoriul Rezervaţiei. Prin 2005, toată suflarea susţinătoare a guvernatorului ARBDD aprecia laudativ că acesta a elaborat un Regulament privind condiţiile de urbanism ce vor fi impuse construcţiilor de pe teritoriul RBDD. După 3 ani, cu oarecare jenă, guvernatorul ARBDD
constată că acest regulament nu poate fi aplicat decît în sens de "recomandare" deoarece nu cuprinde şi elementele de sancţionare a celor care nu ţin seama de el.

Vinovaţi: Atilla Korodi (UDMR), Paul Cononov (PNL)


Curse nebuneşti cu bărci rapide
S-a promis oprirea şi pedepsirea celor care circulă cu viteze nebuneşti în bărci cu motoare puternice pe lacurile şi canalele, gîrlele şi ghiolurile Deltei Dunării.

De o bună bucată de vreme, atît localnicii, cît şi turiştii care vizitează Delta Dunării se plîng de înmulţirea fără precedent a ambarcaţiunilor rapide, al căror impact negativ asupra Deltei este devastator. Hotărît să "pună piciorul în prag" la această problemă, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile emite, sub ilustra semnătură a Sulfinei Barbu, la 30.01.2007, Ordinul nr. 111 privind accesul şi circulaţia pe canalele şi lacurile interioare din perimetrul RBDD. Surpriza celor care vizitează Delta în luna septembrie 2008 (după 1 an şi jumătate de la apariţia ordinului sus-menţionat) este că numărul ambarcaţiunilor de viteză s-a mărit şi nici una din regulile menţionate în Ordinul 111 nu se respectă. Ştiţi de ce? Pentru că nu au fost prevăzute sancţiuni în cuprinsul aceluiaşi ordin. Vorbim de management performant?

Vinovaţi: Sulfina Barbu (PD-L), Atilla Korodi (UDMR), Paul Cononov (PNL)


300.000 de euro fără facturi
S-a promis gestionarea mai bună şi mai transparentă a banului public (fie de la buget, fie provenind din fonduri europene). Banii s-au deturnat într-o veselie.

Dar un management nu poate fi denumit "performant" fără a descrie cum au fost folosiţi banii (ATENŢIE, publici!) de către ordonatorul secundar de credite – Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, prin semnătura lui Paul Cononov, şi cum a fost controlată cheltuirea acestor fonduri de către ordonatorul principal de credite – Ministerul Mediului. Iar în acest domeniu avem din nou surprize: un control al Curţii de Conturi Tulcea în decembrie 2007 scoate la iveală ilegalităţi majore săvîrşite de conducerea ARBDD – plata în 2006 a 1.014.230 lei către diverse firme, fără să existe facturi, plata în 2006 a 44.243 lei către angajaţi ai săi fără să existe baza legală, neînregistrarea în evidenţa contabilă a veniturilor şi cheltuielilor efectuate din bugetul fondurilor externe nerambursabile (program PHARE) etc.

Vinovaţi: Sulfina Barbu (PD-L), Atilla Korodi (UDMR), Paul Cononov (PNL)


Licitaţia pentru cadastru, mînărităS-au promis: finalizarea cadastrului tuturor ariilor protejate şi utilizarea acestor date în inventarierea siturilor Natura 2000 în România.

Paul Cononov a luat taurul de coarne şi a purces în iarna 2007 să organizeze licitaţia pentru efectuarea lucrărilor de cadastru. Ghinionul lui a fost că directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (unul dintre participanţii perdanţi ai licitaţiei pentru lucrările de cadastru) a contestat licitaţia cîştigată, culmea!, de o firmă din Miercurea-Ciuc – Topo Service SA, condusă de un important membru UDMR. Astfel, Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, constată că în timpul licitaţiei s-au comis ilegalităţi şi anulează întreaga procedură, spre disperarea guvernatorului ARBDD, care nu a putut să dea o bagatelă de 3 milioane de euro firmei amintite. Prin urmare, unul dintre cele mai importante şi necesare proiecte la care s-a angajat Alianţa DA – realizarea cadastrului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a rămas "în coadă de peşte" şi nu sînt speranţe că se va relua în acest mandat.

Vinovaţi: Atilla Korodi (UDMR), Paul Cononov (PNL)


Braconaj fără limite. Dispar păsările!
"Să redăm Delta pescarilor!" – sloganul din alegerile din 2004 în Delta Dunării. La mai puţin de 3 ani distanţă, premierul Tăriceanu propune, în iunie 2007, oprirea totală a pescuitului în Delta Dunării din cauza epuizării stocurilor de peşte. Ce s-a întîmplat în acest timp?

Prin atribuţiile conferite de Legea nr. 82/1993 privind înfiinţarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, ARBDD administra resursele naturale ale Rezervaţiei, precum şi terenurile domeniu public de interes naţional din perimetrul Rezervaţiei. Prin Legea nr. 113/2005, administrarea resurselor piscicole este transferată de la ARBDD (subordonată Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile), teoretic instituţie de protejare a resurselor naturale, la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (instituţie subordonată Ministerului Agriculturii), instituţie implicată în exploatarea resurselor piscicole. Asta s-a făcut cu încălcarea recomandărilor Consiliului Europei din 2000, ce sublinia necesitatea administrării unitare de ARBDD a resurselor naturale din rezervaţie. Rezultatul "managementului performant" a resurselor piscicole: braconajul a explodat, devenind un fapt ce nu mai miră pe nimeni, pescuitul electric poate fi observat şi ziua în amiaza mare, locuitorii Deltei se plîng că nu mai este peşte, braconierii au ajuns să se lupte între ei pentru supremaţia asupra unor zone unde deocamdată mai este peşte, autorităţile dau din umeri, justiţia consideră că pescuitul ilegal nu reprezintă "pericol public" şi braconierii scapă cu o amendă, populaţiile de păsări care se hrănesc cu peşte au început să părăsească Delta Dunării. Pentru calmarea spiritelor în acest haos total, autorităţile (i)responsabile promit locuitorilor Deltei sute de milioane de euro de la Uniunea Europeană, bani din care 2 ani nimeni nu a văzut nici un cent.

Vinovaţi: Sulfina Barbu (PD-L), Paul Cononov (PNL)


Amenajarea plajelor virgine
S-au promis: protecţia ecosistemului Dunăre – Delta Dunării – zona teritorială a Mării Negre, prin crearea unei infrastructuri la nivelul cerinţelor UE privind folosirea ecosistemelor, monitorizarea riguroasă a surselor de poluare şi măsuri pentru diminuarea acestora.

Infrastructură... privind folosirea ecosistemelor." Această formulare este o înşiruire fără noimă de termeni, iar cel care a inclus-o în Programul de guvernare 2004-2008 trăieşte şi acum cu speranţa că nu îl va întreba nimeni ce a vrut să zică. Oricum, nu a fost realizată nici un fel de infrastructură. Dacă prin sus-menţionata infrastructură s-a dorit să se înţeleagă amenajarea plajei de la Corbu, atunci s-ar putea ca aceasta să fie singura promisiune îndeplinită.

Vinovaţi: Sulfina Barbu (PD-L), Atilla Korodi (UDMR), Paul Cononov (PNL)


Redimensionarea economică şi ecologică
S-a promis: redimensionarea ecologică şi economică a Deltei Dunării, în scopul protecţiei pe termen lung a acestui ecosistem şi a dezvoltării economice şi sociale în conformitate cu Convenţia Internaţională a Deltei Dunării.

Nu ascundem faptul că, probabil, sîntem printre puţinii care am citit Master Planul Deltei Dunării", finalizat în 2007 de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, dar început în 2004. Cu nostalgie privim în urmă la declaraţiile Sulfinei Barbu din 2005, care spunea că ARBDD nu are la acea vreme nici un Plan de management, iar Master Planul (plătit tot de Sulfina Barbu) include la cap. 4.2. Planul de management al ARBDD pe perioada... 2002-2006. La fel de adevărat este faptul că nu a existat şi nu există nici o Convenţie Internaţională a Deltei Dunării, aşa că este greu să ne conformăm acesteia.
Redimensionarea ecologică şi economică a Deltei Dunării este o noţiune total abstractă şi căreia specialiştii nu îi cunosc înţelesul, iar Master Planul este departe de a recomanda aşa ceva.
O fi însemnînd lucrări cu excavatoarele pe plaja de la Sulina sau ATV-uri pentru turişti sau case de vacanţă în acelaşi loc în care primarul Sulinei, Aurel Dimitriu, fost PSD, actual PD-L, încurajează de vreo 5 ani pe toţi cei care vor să vină cu proiecte acolo (fie că sînt aeroporturi, turbine eoliene sau staţiuni turistice)?
O fi însemnînd construirea de drumuri şi de locaţii turistice pe Grindul Lupilor (zonă strict protejată) sau intabularea unor suprafeţe de teren pe plaja grindului Chituc (zonă strict protejată) pentru "băieţii deştepţi" de la Constanţa?
Or fi fiind lozincile privind reconstrucţia ecologică a Deltei Dunării din care în 3 ani nu s-a realizat nimic şi se continuă veşnicele discuţii între ARBDD şi Consiliul Judeţean Tulcea, ce îşi apără cu îndîrjire "sponsorii", indiferent de culoarea politică a conducerii?

SURSA: Jurnalul National.ro


Un articol... | scris de Un simplu pescar amator | 18/09/2008 21:45:43
..la obiect si scris cu pasiune..Rusine si din partea mea pentru netrebnicii afaceristi care distrug Delta...


Bravo D-le Ziarist | scris de Victor-ie Ceausescu | 19/09/2008 08:15:11
Asemenea articole ne dorim sa citim.Bine argumentate si cu numele celor vinovati.Eventual si ceva mai multe poze.Combaterea jafului si nepasarii se face insa numai cu legi bine definite si o aplicare exemplara.Cine are insa interes sa lupte pt asta?

Hoţii din România au furat 4 miliarde de euro, poliţia a recuperat 10%


În cifra de afaceri a hoţilor intră 1.800 maşini furate, 10.000 de locuinţe sparte şi 50.000 de infracţiuni de natură economico-financiară


Deşi procentul recuperărilor e extrem de mic, poliţia a soluţionat peste 280.000 din cele 330.000 de infracţiuni



Hoţii şi tâlharii din România au furat, în 2007, conform datelor oficiale ale IGP, 14 miliarde de RON, adică vreo 4 miliarde de euro. Din cele peste 14 miliarde RON, mai puţin de un miliard a fost recuperat, adică mai puţin de zece la sută din prejudiciile provocate victimelor. Este vorba despre furturi, tâlhării, dar mai ales despre infracţiuni economico-financiare, unde sumele de bani puse în joc sunt mult mai mari decât la criminalitatea judiciară. Anul trecut au fost constatate 330.000 de infracţiuni, dintre care au fost soluţionate peste 280.000. Prejudiciul total cauzat în urma comiterii respectivelor infracţiuni depăşeşte suma de 14 miliarde de RON. Cele mai multe fapte penale sunt furturile – 44.000. Aici intră la socoteală circa 10.000 de locuinţe sparte, dar şi peste 1800 de maşini furate. Mai sunt, apoi, aproape 2500 de tâlhării. Infracţiunile de natură economico-financiară – puţin peste 50.000, au lăsat găuri mult mai mari în buzunarele sau conturile victimelor.

Din cele 14 miliarde de RON câştigate de infractori în 2007, nici măcar un miliard nu s-a mai recuperat. Deşi, iată, poliţiştii au soluţionat 280 de mii din cele 330 de mii de infracţiuni constatate, recuperarea prejudiciului este încă departe de un raport asemănător cu cel al soluţionărilor. Şi asta în condiţiile în care peste 30.000 de infractori au fost, totuşi, prinşi în flagrant, ceea ce presupune şi recuperarea integrală a prejudiciului.


Aşa se face că păgubitul rămâne în România cu buza umflată, în timp ce indicatorii Poliţiei arată soluţionări pe bandă rulantă. Ceea ce se întâmplă în realitate ţine de mecanismele sistemului judiciar.
Odată prins, infractorul, indiferent dacă este hoţ, tâlhar sau mafiot cu guler alb, nu are nici un interes să restituie părţii vătămate paguba. Doar la stabilirea pedepsei, judecătorul poate ţine cont de acest aspect.
După condamnare, ceea ce în România nu mai înseamnă demult mare lucru pentru un borfaş cu experienţă, recuperarea prejudiciului nu mai interesează pe nimeni. Doar partea vătămată, care a apucat să se răcorească la proces văzându-l pe hoţ în cătuşe, continuă să viseze la bunurile sau banii dispăruţi fără urmă.
Culmea este că, de cele mai multe ori, vinovatul nici nu îşi execută toată pedeapsa. Legislaţia penală îi permite infractorului să obţină eliberarea condiţionată fără ca cineva să îl mai întrebe dacă are de gând să repare prejudiciul creat păgubitului.
Este suficient să se poarte frumos în penitenciar, să scrie poezii, să iasă la muncă şi, după ce ispăşeşte două treimi din pedeapsă, bineînţeles se simte îndreptăţit să ceară eliberarea înainte de termen.

SURSA: Gandul.info


Postat de nomenclaturistu la 18.09.2008 21:49

ashea tata, hotzia face romania. cu mic cu mare. daca guvizii au furat atita, sa se calculeze cat am luat noi, rechinii! hai, hai la platit impozite!


Postat de contabila lu' peste la 19.09.2008 02:04

la baniii asta sa se adauge ce au furat basescu,videanu,berceanu, etc ..gasca pedelista la jilava huooooooooo !


Postat de @mihai la 19.09.2008 06:51

in aceasta suma nu intra ce au furat politicienii, numai nastase cu mitre si voiculescu depaseste cu mult ceau furat acei gainari marunti la care se refera raportul politiei, ce sa mai vorbim de cat fura tariceanu patriciu si gasca lor....


Postat de mailat la 19.09.2008 08:33

n-am auzit sa fii spanzurat pe nici unul. asa ca, va puteti astepta la anul la performante si mai mari.


Postat de Crivatul la 19.09.2008 09:09

dar hotii de la fni cit au furat si cit s-a recuperat?