
Lucrarile realizate de americanii de la Bechtel pe tronsonul Câmpia Turzii-Gilau al autostrazii Transilvania au fost gresit proiectate si executate, ceea ce a dus la alunecari de teren pe un segment de 36 km. “Bechtel a avut abateri în executia lucrarii, afectând calitatea lucrarilor“, a declarat ieri Stefan Szobotka, directorul de comunicare al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR). Acesta a prezentat rezultatele unui control efectuat de consultantul EGIS Scetauroute la solicitarea statului. In urma analizei au rezultat si alte abateri ale americanilor, precum ignorarea de catre proiectant a recomandarilor din studiile geotehnice si interpretarea eronata a datelor din forajele geologice, a precizat Sobotka. Acesta a afirmat ca, desi nu se cunoaste valoarea pagubelor, “greselile sunt remediabile si nu vor duce la întârzieri”. Reprezentantii statului au declarat ca Bechtel va suporta toate costurile cu reparatiile, întrucât compania de autostrazi nu are nici o obligatie contractuala în achitarea contravalorii prejudiciului, informeaza Mediafax. Constructia autostrazii Transilvania a demarat in 2004 si urmeaza, conform contractului, sa fie finalizata in 2013. Pâna la jumatatea lunii august a acestui an, constructorul Bechtel a finalizat o portiune de 5 km de autostrada dintr-un sector cu o lungime de 25 km, care face legatura între Gilau si Câmpia Turzii.
SURSA: Gardianul.ro
scriitor 07-Noi-2008 08:47
verificari la fata locului
constructorul - directorul si sefii de santier - ca si contractantul - primul ministru si cel al transporturilor - sa aibe curajul lui Anghel saligny! Acela de a sta sup viaductele si podurile autostrazii, la verificare stabilitatii acesteia cu autcamioane incarcate la toinaj maxim, cu piatra bruta, cu motoarele turate la maxim, traversand segmentul de drum in verificare, prin dus-intors de doua ori. daca soseaua nu se surpa,demnitarii respectivi pot rasufla usurati. daca se surpa...va respira usurat intreg poporul roman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu